O vorbă bună 98 - Tăcerea tatălui

"Cât îl mai rabdă Dumnezeu" – aţi auzit vorba asta, sau poate chiar aţi gândit-o atunci când aţi avut de-a face cu atitudini imorale repetate.

Adevărul e că Dumnezeu rabdă pe oricine, pentru că respectă libertatea omului şi aşteaptă ca şi cel mai netrebnic să se îndrepte.

Un tată avea trei fii. Şi, deşi încerca să-i trateze pe toţi la fel, cei mari aveau senzaţia că bătrânul îl favorizează pe mezin.

Au început, de aceea, să-l amărească şi să-i provoace zilnic tot felul de piedici pe la muncile câmpului sau prin casă, agasându-l din invidie.
Deşi observa comportamentul fraţilor mai mari, tatăl nu zicea nimic. Pe mezin îl durea tăcerea tatălui şi se întreba adesea de ce acesta nu îi ia apărarea.

Pe măsură ce timpul trecea, comportamentul fraţilor era din ce în ce mai ostil. Iar tatăl, în continuare, părea că nu observă nimic.

Într-una din zile, întorcându-se de la muncă, fraţii cei mari au găsit poarta încuiată şi, în faţa ei, doi saci mari cu grâu.

Pe unul din saci se afla următorul bilet scris de tatăl lor: "Pentru modul în care v-aţi tratat fratele în tot acest timp, nu meritaţi să mai staţi în casa mea. Luaţi aceşti saci răsplată pentru munca voastră şi plecaţi.”

Tatăl aşteptase în tăcere ca cei doi fii să se îndrepte. Dar ei au irosit şansa.

Dumnezeu este mult mai răbdător, însă, decât tatăl din această întâmplare. El aşteaptă o viaţă de om în tăcere.

Dar e bine să nu abuzezi de răbdarea Lui. La judecată, s-ar putea să găseşti uşa încuiată.