O vorbă bună 96 - Naufragiaţii
Naufragiaţii
Articol de Remus Rădulescu, 11 Ianuarie 2012, 11:43
În urma unui naufragiu, s-au salvat de la înec doar doi pasageri. Amândoi au ajuns înot pe o insulă pustie.
Văzându-se atât de izolaţi, s-au gândit că cel mai rău lucru este să-şi piardă speranţa.
Au început să se roage, dar ca să-şi dea seama care dintre rugăciuni este ascultată de Dumnezeu şi-au împărţit teritoriul şi fiecare se ruga în parcela lui.
La început au cerut mâncare. A doua zi, unul dintre ei a găsit în partea lui de insulă un smochin plin cu fructe şi şi-a potolit foamea. În partea cealaltă, nu se întâmpla nimic.
După o săptămână, omul căruia-i fusese ascultată prima rugăciune ceru haine şi nişte scule cu care să-şi încropească un adăpost. Găsi a doua zi pe plajă o ladă în care se aflau lucrurile pe care le ceruse în rugăciune.
Încurajat, omul ceru insistent să apară un vas cu care să se salveze. A doua zi, un vapor ancoră lângă insulă şi o barcă trase la ţărm.
Omul fericit se pregătea să se urce în barcă. Atunci un glas de sus: „- De ce îţi părăseşti tovarăşul pe insulă?
- Pentru că nu merită să fie ajutat din moment ce rugăciunile sale nu au fost niciodată ascultate, răspunse omul.
- Greşeşti! i-a răspuns glasul din cer. El nu a cerut decât un singur lucru. Ca toate dorinţele tale să fie îndeplinite!"
Ce-i drept, lui Dumnezeu îi place solidaritatea. De aceea îi ascultă pe sfinţi, pentru că nu se roagă niciodată pentru ei.