O vorbă bună 81 - Perseverenţă
Perseverenţă
Articol de Remus Rădulescu, 21 Martie 2011, 16:43
Încăpăţânarea – v-aţi lovit sigur de ea. E greu să relaţionezi cu un om căpos, cum sezice popular, nu-i aşa? De cele mai multe ori este un defect, mai ales atunci când te încăpăţânezi din orgoliu. Poate fi însă şi o calitate.
Tot un soi de încăpăţânare este şi perseverenţa: să nu renunţi să mergi pe un drum chiar dacă te împiedici şi cazi. Dar perseverenţa nu are de-a face cu orgoliul, ci cu credinţa şi cu optimismul.
Omul care nu renunţă, oricâte obstacole i s-ar ridica în faţă, crede cu tărie că poate ajunge la capăt şi are în minte doar speranţa izbânzii.
Pentru asta îţi trebuie un caracter puternic. Sunt multe exemple celebre de perseverenţă.
Aţi auzit de Thomas Edison, inventatorul becului electric. Probabil nu ştiaţi, însă, că profesorii lui Thomas Edison spuneau despre el că e prea prostuţ ca să înveţe ceva.
A fost concediat de la primele două joburi ale sale, fiind considerat neproductiv. Ca inventator, a făcut 1000 de invenţii lipsite de succes, înainte de a reuşit să inventeze becul.
Întrebat de un reporter cum s-a simţit să eşueze de 1000 de ori, Edison a spus: „Nu am eşuat de 1000 de ori. Becul a fost o invenţie cu 1000 de paşi.”