O vorbă bună 57 - Cădere şi ridicare

Un preot trebuia într-o zi să meargă să ţină o predică într-un penitenciar. S-a gândit mult înainte, ce-o să le spună unor oameni care nu prea ştiau de biserică.

Nu prea găsea părintele nici-o idee de la care să plece, şi-şi spuse în final că o să-l lumineze Dumnezeu cu vreun gând atunci când se va afla în faţa deţinuţilor.

Când a intrat în sala unde erau adunaţi puşcăriaşii a întâlnit priviri ironice, unele dispreţuitoare.

În timp ce mergea spre locul de unde avea să vorbească, se împiedică de-o treaptă şi căzu.

Toţi izbucniră în hohote de râs. Preotul se simţi ruşinat cum nu mai fusese vreodată, dar dintr-o dată sări în picioare şi se duse hotărât la masa care ţinea loc de amvon.

Şi cu zâmbetul pe buze, le spuse deţinuţilor: „Prieteni, pentru asta am venit la voi: să vă arăt că cine cade se poate şi ridica.”