O vorbă bună 50

Era odată un şah care avea patru neveste. Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra soţie. La fel şi pe-a doua, şi pe-a treia.

Prima soţie a regelui era, însă, foarte loială şi adusese o mare contribuţie în menţinerea regatului. Totuşi regele nu o iubea deloc.

Într-o bună zi, regele simţi că sfârşitul îi este aproape. O întrebă aşadar pe cea de-a patra nevastă, cea mai frumoasă: "Te-am iubit cel mai mult. Ţi-am dăruit cele mai frumoase haine şi ţi-am arătat cea mai mare grijă. Acum eu mor. Vrei să vii cu mine, să-mi ţii companie? - Nici vorbă", replică cea de-a patra soţie şi plecă fără nici un cuvânt.


Regele o întrebă şi pe cea de-a treia soţie: "Nu, veni răspunsul prompt din partea celei de-a treia soţii. Viaţa e prea bună. Când vei muri, eu mă voi recăsători."


Inima regelui se strânse de durere. Apoi o întrebă şi pe cea de-a doua soţie. "- Nu, nu te pot ajuta de data aceasta, replică cea de-a doua soţie."

Regele fu devastat şi de acest răspuns. Apoi auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei merge."


Regele se uită împrejur şi văzu că cea care rostise aceste cuvinte era prima soţie - slabă, pentru că suferise mult din pricina foamei şi a neglijării sale.

În realitate noi toţi avem patru soţii în viaţa noastră.

Cea de-a patra soţie, cea mai frumoasă, este trupul nostru. Indiferent cât timp şi efort investim în a-l face să arate bine , el ne va lăsa când murim.

Cea de-a treia soţie este averea noastră. Când murim, ea merge la alţii.

Cea de-a doua soţie o reprezintă familia şi prietenii noştri. Ei nu pot decât să vină la mormântul nostru după ce nu mai suntem.

Prima soţie este sufletul nostru. Sufletul este singurul care ne va urma oriunde vom merge, indiferent de cât de mult l-am neglijat în viaţa noastră.