O vorbă bună 48 - O gură şi două urechi
O gură şi două urechi
Articol de Remus Rădulescu, 19 Aprilie 2010, 10:57
Nepoţelul în vacanţă la bunici. Băiatul era la vârsta întrebărilor care încep cu de ce?
Tot ce vedea în ograda bunicilor cerea o explicaţi: "De ce câinele latră când intră cineva pe poartă, de ce găinile cotcodăcesc mai tare la un anumit moment al zilei, de ce bunica taie mămăliga cu aţa…" şi întrebările veneau una după alta.
Bătrânii erau fericiţi şi tare mândri de nepoţelul lor isteţ şi cu simţul observaţiei.
Într-o dimineaţă, după ce se spălă pe faţă, copilul se uită în oglindă şi îşi întrebă bunica: "De ce avem noi oamenii două urechi şi o singură gură?"
Femeia îi răspunse într-o doară: "pentru că aşa ne-a făcut Dumnezeu! - Păi de ce ne-a făcut aşa, veni prompt întrebarea. - Nu ştiu, se dădu bunica bătută. Du-te şi întreabă-l pe bunică-tu."
Bătrânul îşi luă nepotul pe genunchi şi-i zise: "Avem două urechi şi o singură gură, ca să ştim că trebuie mai mult să ascultăm decât să vorbim."
Copilului i-a plăcut se pare răspunsul, pentru că n-a mai pus nicio întrebare suplimentară.
Avem nevoie uneori, nu-i aşa, să ne amintim că suntem dotaţi cu o singură gură şi cu două urechi.
