O vorbă bună 36

Cea mai frecventă justificare, atunci când nu reuşim să facem anumite lucruri este: n-am avut timp. Nu-i aşa că timpul este vinovatul de serviciu pentru propriile nereuşite?

Tot el, mai precis lipsa lui, este şi cauza neîmplinirilor spirituale. Nu mă rog, nu merg la biserică, nu mă ocup de cele spirituale pentru că nu am timp.

Există anumite teorii cum că timpul s-ar fi comprimat şi că asta ar fi cauza obiectivă a lipsei de timp. În realitate însă, o ştie fiecare, cauza e în altă parte.

Spune o anecdotă că la un moment dat, diavolii s-au adunat la un congres, ca să analizeze metode mai eficiente de a-i ispiti pe oameni şi de a-i îndepărta de Dumnezeu.

Şeful încornoraţilor a luat cuvântul şi a făcut nişte constatări: oamenilor credincioşi n-avem cum să le luăm credinţa, pe cei care au obiceiul să se roage zilnic nu putem să-i schimbăm. N-avem succes nici cu cei care au o relaţie intimă cu Dumnezeu.

Dar putem, totuşi, să facem ceva: să le luăm acestor oameni timpul. Să-i ţinem ocupaţi cu multe lucruri. Şi demonii au plecat să pună în aplicare planul. Ce ziceţi au reuşit?