O vorbă bună 146 - Bogăţia

Despre bogăţie se vorbeşte în Evanghelii într-o notă negativă. Iisus Hristos spune la un moment dat că „cu greu va intra un bogat în împărăţia cerurilor.”

Aşadar, este o incompatibilitate între bogăţie şi o spiritualitate autentică. De ce stau lucrurile aşa? Nu găsim detalii în Evanghelie, dar istoria de mii de ani a omului dă un răspuns.

Posesia unor averi mari te transformă. Îţi alimentează în primul rând orgoliul, îţi modifică părerea despre tine însuţi, te face dornic de putere şi în cele mai multe cazuri insensibil la suferinţa din jur.
Există desigur şi posibilitatea ca aceste lucruri să nu se întâmple în cazul unor bogaţi. Însă acei oameni trebuie să aibă un caracter foarte puternic, astfel încât să nu fie tranformaţi de ceea ce posedă.

Un mare duhovnic primea în chilia sa mulţi oameni bogaţi. Ucenicii ajunseseră să-l judece şi să-i reproşeze că nu condamna bogăţia în sfaturile pe care le dădea.

El le răspundea: „şi un om avut poate să fie drept”. Ucenicii îi replicau sceptici: „Cum e posibil? Noi n-am întâlnit încă un bogat cinstit.”

Părintele îi contrazise: „Este totuşi posibil, atunci când banii au acelaşi efect asupra inimii omului pe care-l are umbra acelui brad asupra curţii mânăstirii.”

Ucenii au privit umbra copacului: ea mătura încet curtea, odată cu trecerea zilei, dar fără să clintească nici măcar un fir de praf.