O vorbă bună 135 - Amabilitate

Amabilitatea este primul semn şi cel mai frecvent al omeniei. Ai întâlnit-o desigur. Este acea disponibilitate a omului de a fi de ajutor altuia fără să ceară ceva în schimb.

Eşti amabil atunci când indici cuiva în ce direcţie să meargă pentru a ajunge într-un anumit loc, când oferi locul unei persoane într-un mijloc de transport.

Eşti amabil ca şofer atunci când cedezi prioritatea celui care vine de pe o stadă fără prioritate. Toate aceste lucruri le faci gratuit.

Ai întâlnit, însă, şi oameni lipsiţi cu totul de amabilitate. Ei sunt de mai multe feluri. Unii simulează disponibilitatea pentru a te ajuta până când îţi cer ceva în schimb. Dacă nu le dai devin, dintr-o dată lipsiţi de amabilitate.

Alţii sunt din fire distanţi şi insensibili la nevoia celuilalt. Când întâlnesc astfel de oameni mi-aduc aminte de o povestioară:

Pe malul unui râu, un călător îl întreabă pe un om care stătea lângă o barcă: „Aş vrea să trec pe partea cealaltă. Pot să folosesc această barcă? – Desigur, răspunse omul. E barca mea.”

Călătorul mulţumi şi începu să vâslească. După ce se îndepărtă puţin de mal, barca începu să ia apă şi să se scufunde.

Un martor indignat de întâmplare, îl întrebă pe proprietarul bărcii: „De ce nu i-ai spus omului că barca e găurită? – Pentru că nu m-a întrebat!”