O vorbă bună 120 - Gestul convingător

Un gest face de cele mai multe ori cât 1000 de cuvinte. De aceea se spune că faptele vorbesc. Şi ce-i drept, o fac mai convingător decât cuvintele.

Ca oameni, care ne suspectăm unii pe alţii de ipocrizie şi minciună, avem nevoie de ceva care să nu lase loc de interpretări în ceea ce priveşte intenţiile sau interesele ascunse ale cuiva.

La un preot a venit odată un batrân, cunoscut în acea parohie ca un ateu convins. Toată lumea ştia că nici măcar nu e botezat.

Omul a vrut însă să aibă o discuţie cu preotul despre ceea ce-l contraria cel mai tare la credinţa creştină: Învierea lui Iisus.

Bătrânelul a intrat în holul casei preotului şi l-a zărit pe acesta stând de vorbă într-o încăpere cu o enoriaşă. Părintele, de cum l-a observat pe noul musafir, a venit în hol cu un scaun în mână oferindu-i-l spre a se odihni cât timp avea să aştepte.

A plecat credincioasa şi bătrânul a intrat la preot. Au avut o discuţie lungă, în care parohul a încercat să-l convingă cu argumente mai mult sau mai puţin raţionale că Învierea Domnului este un fapt real şi nu o născocire creştină.

La un moment dat, bătrânul zise: „Părinte, vreau să mă botez!” Preotul rămase surprins şi întrebă curios: „Dar ce v-a convins din discuţia noastră să luaţi această decizie?

- Nu m-a convins nimic din discuţie, răspunse bătrânul. Ceea ce m-a convins cu adevărat a fost căldura gestului de a-mi oferi un scaun ca să nu obosesc aşteptând”