Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Noi prevederi ale legislaţiei privind distribuţia medicamentelor

Brokerii de medicamente trebuie să fie înregistraţi, să deţină un sistem de management al calităţii şi să respecte prevederile legislaţiei în vigoare privind activitatea prestată.

Foto: wikispaces.com.

Articol de Radiojurnal, 29 Octombrie 2015, 05:04

Legislaţia românească referitoare la distribuţia medicamentelor de uz uman conţinea încă din 2008 multe dintre prevederile Ghidului european de bună practică în acest domeniu, care ar fi trebuit implementat în 2013.

Gabriela Ruja, inspector în cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului, a explicat, în cadrul unei dezbateri, că noul ghid intrat a în vigoare în ţara noastră în luna iulie.

"A fost mult mai uşoară tranziţia pentru distribuitorii din România, pentru că toate aceste prevederi au existat deja în ghidul nostru. Am fost avansaţi la momentul 2008 şi atunci a fost efortul cel mai mare de aliniere la legislaţie pentru distribuitorii din România. Vechiul ghid se aplica fabricanţilor, distribuitorilor en gros, distribuitorilor paraleli şi exportatorilor. Deosebirea în noul ghid este că se aplică în plus şi celor care fac activităţi de brokeraj", a spus Gabriela Ruja.

Potrivit noilor prevederi, brokerii de medicamente trebuie să fie înregistraţi la autoritatea competentă, respectiv Agenţia Naţională a Medicamentului, să deţină un sistem de management al calităţii şi să respecte prevederile legislaţiei în vigoare privind activitatea prestată.

România 08 Mai 2025, 14:19

Guvernul a adoptat memorandumul pentru renegocierea PNRR

Obiectivul stabilit este ca România să nu piardă nici un ban din tranşa de 13,7 miliarde de euro.

Guvernul a adoptat memorandumul pentru renegocierea PNRR
România 08 Mai 2025, 14:13

Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 7,25% pe an

Este a treia zi de creştere consecutivă.

Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 7,25% pe an
România 08 Mai 2025, 14:02

Euro a stabilit un nou record

Cursul anunţat joi de BNR este de 5 lei şi 12 bani,

Euro a stabilit un nou record
România 08 Mai 2025, 14:00

Fostul premier Marcel Ciolacu a prezentat un scurt bilanţ al guvernării

El susţine că au fost luate mai multe măsuri cu impact major pentru societate.

Fostul premier Marcel Ciolacu a prezentat un scurt bilanţ al guvernării
România 08 Mai 2025, 13:42

VIDEO: Briefing de presă la finalul ședinței de guvern

Briefingul a fost susținut de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, și de purtătorul de cuvânt al...

VIDEO: Briefing de presă la finalul ședinței de guvern
România 08 Mai 2025, 13:04

Porţi deschise la Palatul Cotroceni

Mai multe zone din incinta complexului Palat Cotroceni pot fi vizitate gratuit.

Porţi deschise la Palatul Cotroceni
România 08 Mai 2025, 12:27

Indicele ROBOR la trei luni a ajuns la 7,25%

Şi indicele la șase luni utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă a crescut la 7,31%.

Indicele ROBOR la trei luni a ajuns la 7,25%
România 08 Mai 2025, 11:24

Cod galben de vreme instabilă

Jumătatea de sud a ţării va avea joi, 8 mai, parte de vreme instabilă accentuată. De la ora 14 va intra în vigoare...

Cod galben de vreme instabilă