Misterul din bobul de fasole

Ce mistere s-ar putea ascunde într-un bob de fasole?

Unul ar fi recomandarea marelui Pitagora, filosof şi initiat în misterele egiptene, de a ne feri de boabele cu pricina, pentru rațiuni rămase necunoscute până în ziua de astăzi.

Unii fac referire la forma specială a bobului de fasole desfăcut, care ascunde parcă un embrion...o sămânţă de viaţă misterioasă, care nu ar trebui distrusă!

Alţii au mers chiar mai departe şi au asociat misterele dinlăuntrul bobului de fasole cu sufletele celor plecaţi dintre cei vii. A mânca fasolea ar fi fost un mod nesăbuit de-a le pricinui o nouă suferinţă sau un gest de impietate.

În vremea Romei antice este descris un ritual religios, săvârşit în miez de noapte, care consta în a arunca boabe de fasole peste cap odată cu rostirea formulei: „umbre ale strămoşilor, plecaţi de lângă noi”.

Dacă vreţi să intrăm şi în zona horror, atunci trebuie să vă spun că cineva s-a gândit şi la faptul că fantomele, mai ales cele rău voitoare, ar putea să se hrănească cu spiritele ascunse în boabele de fasole.

În sfârşit, cu spiritul ei pozitivist, epoca modernă a descoperit o boală al cărei nume vine de la numele latin al fasolei "fava" : favism. Cei care suferă de ea pot dezvolta reacţii dramatice şi chiar letale atunci când introduc în organism, prin alimentaţie, fasolea.

(Audio: Ascultați întreaga poveste )

Ca să mai redreseze balanţa, doctorii au stabilit, însă, şi că fasolea este un medicament natural, împotriva malariei. Şi nu numai atât! Fasolea conţine cam 20% proteine şi 50% glucide, foarte puţine lipide, aproape toţi aminoacizii esenţiali, precum şi vitamina A şi C.

Consumată verde sau în forma boabelor uscate, fasolea poate fi un aliment hrănitor. Nu-i mai puţin adevărat, însă, că există varietăţi, în vestul Africii, bunăoară, de-a dreptul otrăvitoare. Las la o parte că s-a dovedit existenţa unor reacţii alergice la fasole.

Efectele „răscolitoare” pe care le stârneşte fasolea, chiar şi când o suportăm bine, fără să dăm de belele medicale, a fost motivul pentru care feţele simandicoase ale protipendadei, din Grecia Antică şi Bizanţ, Roma sau Europa cea emancipată a modernităţii, au strâmbat mereu din nas, când a venit vorba despre fasole ca aliment.

Cu toate remediile inventate pentru a reduce efectele de balonare - de la usturoi, la algele marine folosite de japonezi şi de la fânul rău mirositor folosit în India, la chimion, nicio soluţie nu s-a dovedit infailibilă.

Până să devenim o societate atât de cosmopolită şi să ne stabilim cu toţii casa în „satul global”, oamenii îşi aduceau aminte de fasole doar la vremuri de restrişte, de foamete sau sărăcie, ori când se supuneau postului. Astăzi, fasolea s-a globalizat şi ea. Poţi mânca o gustoasă salată de fasole mexicană la Bucureşti, la New York sau în Australia, după cum poţi să-ţi asezonezi o masă specială, coloristic, cu diferitele varietăţi, de la negru la alb, trecând prin toate nuanţele şi peticele combinate artistic ale soiurilor de fasole indiană sau japoneză.

Fasolea nu a scăpat nici ea de furia „industrializării” şi a „fast food-ului”, care a cuprins Europa şi America giganticelor construcţii din secolul XIX şi XX. Începând cu 1880, firma Heinz a promovat conservele de fasole şi a deschis o fabrică la Packham, încă de la 1905. Nu cred că trebuie să căutaţi, nici astăzi, prea mult pe rafturile supermaket-urilor pentru a descoperi conservele de fasole gătită, cu cârnaţi, costiţă sau alte ingrediente, ori borcanele cu fasole verde conservată în saramură.

America, ţara celei mai mari emigraţii a secolelor XVIII şi XIX, a importat odată cu milioanele de speranţe ale celor ce veneau din Europa şi obiceiurile lor alimentare, iar fasolea, ca aliment, a trăit aproape toate aventurile Noului Continent: de la febra căutătorilor de aur la marea expansiune spre vest şi de la aşezările primitive ale primelor comunităţi stabilite peste ocean, la megalopolisurile din zilele de astăzi.

Ar putea asocia cineva fasolea cu spiritualitatea? Ei bine.. japonezii, începând de prin secolul XV, cred că se poate. Ei au integrat fasolea în atât de graţiosul şi deplin spiritualizatul ritual al ceaiului.. Mai precis, după ce ceaiul este preparat conform ritualului, este servit împreună cu nişte prăjiturele, numite „wagashi”, preparate dintr-o pastă de fasole roşie, care a fost fiartă, decorticată şi amestestecată cu zahăr, pentru a fi în cele din urmă modelată în forme artistice, de fructe sau frunze ale diferiţilor arbori.

Cele patru principii ale ceremonialului Sado – armonie, respect, puritate şi serenitate - sunt pe deplin respectate, iar cele patru simţuri, ale participanţi la ceremonie, pe deplin satisfăcute de văzul plăcut al coloratelor preparate, de gustul şi savoarea ceaiului şi a prăjiturilor, de mirosul şi aroma lor îmbietoare şi de auzul sunetelor melodioase produse de pronunţarea numelor de fructe pe care le imită. Totul este spirit şi armonie, iar fasolea îşi dezvăluie calităţi nebănuite, acolo unde nimeni nu s-ar aştepta.