Ministrul Sănătăţii doreşte descentralizarea spitalelor

L-am cunoscut pe Ministrul Sănătăţii ca pe un bun deţinător al expertizei pe domeniul sanitar, cu metodă şi cu verb “acid”. Fără a promite minuni pentru 2010, fără a se aştepta să fie iubit şi fără a vinde iluzii halatelor albe, a primit să ne vorbească, simplu şi firesc, în numele sănătăţii, despre bolile ei.

Realizator: Domnule Ministru, aţi făcut vreo "vizită" prin spitalele româneşti?

Cseke Attila: Am fost până în prezent în şase judeţe şi în peste 10 spitale. În fiecare săptămână îmi propun să mă duc în câte un judeţ. Realităţile din spital sunt schimbătoare şi diverse, de la un caz la altul. Am văzut şi spitale în care, cu implicarea autorităţilor locale, s-au făcut nişte lucruri bune, nu neapărat la nivelul pe care ar trebui sa îl avem în România anului 2010, dar se vede o tendinţă crescătoare, se renovează, anual, secţii de spital.

Însă sunt şi spitale “vai de mama lor” în care nu a păşit nici un Ministru al Sănătăţii. Trei asemenea exemple sunt spitalele din Cehu Silvaniei, Jibou şi Crasna aflate în judeţul Sălaj. Eu am fost primul care le-a vizitat, după 60 de ani; ori, e foarte important să vezi exact realitatea ca să poţi să o îmbunătăţeşti.

Realizator: Cum o să corectaţi “ lista” de categorii exceptate de la plata asigurărilor de sănătate? Desigur, nu vorbim despre cazuri sociale ci despre salariaţi ai Ministerului Justiţiei sau ai Ministerului Apărării.

Cseke Attila: Aceasta este o chestiune de fond în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului sanitar. E o problemă care nu a fost rezolvată de-a lungul anilor si care, din perspectiva mea, e prioritară aşa că avansez ca şi termen de pornire, cel târziu anul viitor. Noi avem aproximativ 5 milioane de salariaţi care plătesc contribuţiile şi sunt asiguraţi; mai sunt 1,7 milioane de persoane care sunt în şomaj şi din diverse fonduri se plăteşte asigurarea pentru ei. Există însă aproximativ 10, 8 milioane de persoane care nu plătesc asigurare pentru că sunt exceptaţi prin legi speciale dar în schimb beneficiază de servicii medicale.

Întrebarea e foarte logică: în momentul în care aceste categorii de persoane accesează servicii medicale, Casele de Asigurări trebuie să le deconteze. Problema este : contribuţia acestor persoane nu este pusă de nimeni în finanţarea sistemului sanitar. De aceea, vorbim de chestiune de fond care va trebui obligatoriu reglată .

Preşedintele SUA, de pildă, în cadrul reformei pe care doreşte sa o implementeze spune următorul lucru : pe un pachet minim, de bază, toţi cetăţenii americani sunt asiguraţi, indiferent că plătesc sau nu contribuţia. Până aici totul pare ca la noi, doar că bugetul american pune bani în sistem pentru acei zeci de milioane de cetăţeni care nu plătesc. Noi nu punem aceşti bani în finanţarea sistemului sanitar.

Astfel, se crează un fel de tăvălug de la an la an pentru că o altă categorie exceptată de la plată sunt şi pensionarii cu venituri până în 10 milioane de lei. Aceste persoane reprezintă o categorie vulnerabilă din punct de vedere al sănătăţii, ori noi trebuie să le decontăm şi lor serviciile medicale.

Eu nu spun să nu avem categorii exceptate, de pildă cele care nu au nici un fel de venit, precum copiii sau elevii. Ei sunt o investiţie a oricărui stat în generaţia viitoare. Dar sunt anumite categorii exceptate care au totuşi venituri, au indemnizaţii şi va trebui să decidem ce facem.

Una din soluţii ar fi să menţinem aceste categorii de persoane exceptate dar atunci obligatoriu cineva trebuie sa pună şi contribuţia lor în sistem. Este o sumă destul de mare şi foarte importantă pentru finanţarea sistemului sanitar, care ne-ar ajuta foarte mult. Pe de altă parte, va trebui să facem o analiză serioasă a acestor categorii de exceptaţi pentru ca altfel vom avea anual o lipsă la fondul naţional al asigurărilor de sănătate. Sunt prea multe categorii exceptate, prea puţini care plătesc.

Realizator: Rapoartele Băncii Mondiale indică faptul că sume de peste 5 milioane de euro se derulează în România la nivelul pieţii informale de servicii de sănătate Sistemul deţine pârghii pentru a folosi banii mai altfel şi mai eficient? Există o strategie privind absorbţia fondurilor europene pe linii de finanţare care să meargă pe dotare şi reabilitare spitale?

Cseke Attila: În privinţa absorbţiei fondurilor europene una dintre problemele cu care ne confruntăm este că domeniul sanitar nu deţine fonduri structurale pentru domeniul sanitar şi acesta este un neajuns. Atunci când s-a negociat Tratatul de Aderare al României nu s-a putut face mai mult.

Din păcate, nu există un fond numai pe domeniul sanătăţii deşi este o lipsă care loveşte cei mai multi cetăţeni din România. Astfel, nu sunt bani pe această linie care să ne ajute să îmbunătăţim infrastructura sanitară, dotările sau echipamentele. Toate acestea rămân în sarcina bugetului de stat şi a Ministerului Sănătăţii.

Există nişte programe de creditare într-un fel avantajoase, de exemplu, cu Banca Mondială şi câteva programe de colaborare cu guvernul norvegian şi cel elveţian. Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare are prevăzuţi aproximativ 7 milioane de euro pentru proiecte care au în vedere dezvoltarea sistemului medical de urgenţă şi vor viza pregătirea personalului prespitalicesc şi spitalicesc în îngrijirea medicală de urgenţă. Sigur că, pentru un buget de criză, aceşti bani ajută, dar nu pot rezolva problema finanţării.

Realizator: România are in prezent 1,9 medici la mia de locuitori în condiţiile în care media europeană este de 4,2 medici la mia de locuitori. 60% dintre medicii români vor să plece, conform statisticilor validate de către C.M.R. După 13 ani de formare, medicii se simt umiliţi în România ca în nici o ţară din U. E. Îi lăsaţi să fugă în străinătate?

Cseke Attila: Aceasta este o altă problemă de fond pentru care nu s-a construit, din păcate, o politică sanitară coerentă în ultimii 20 de ani. Eu mi-am propus acest lucru între obiectivele mele pentru acest mandat care e până în 2012. Sigur, Ministrul Sănătăţii nu trebuie să aibă pretenţia că stă prea mult în acestă funcţie. Nici eu nu am această pretenţie dar fiecare om îşi face un anumit program.

Am în plan elaborarea unei strategii care n-ar trebui să rămână la nivelul de document pentru că documente s-au tot fabricat în trecut. O să încep de la eficientizarea resurselor umane în domeniul sănătăţii deşi tendinţa medicilor de a pleca nu va putea fi oprită. Pot fi luate doar măsuri prin care acestă tendinţă să mai scadă. Sigur, medicii pleacă pentru un salariu pe care România nu-l va putea plăti niciodată sau nu în foarte scurt timp. Este cert, nu vom ajunge în următorii 50 de ani la salariul unui medic din Germania.

Un medic tânăr care a urmat şase ani de facultate şi şapte ani de rezidenţiat porneşte la drum ambiţios, energic gata să se apuce de treabă, sa poată arăta în practică ceea ce a acumulat în 13 ani.

Exista un studiu făcut în Ungaria unde s-a pus aceeaşi problemă a migrării medicilor tineri în Occident. S-a pus întrebarea care ar fi suma corespunzătoare pentru care nu v-aţi mai gândi să plecaţi? Surprinzător a fost că nu au răspuns – vrem şi noi un salariu ca în Germania. Majoritatea au spus că pentru o creştere salarială de circa 40% s-ar simţi onoraţi de către societate.

Medicii îşi doresc să rămână acasa dar iată trebuie să îi creezi această onoare să poată şi lucra acasă şi să aibă un anumit statut pe care după 13 ani de educaţie şi practică îl merită oricum.

Aici este obligatoriu, indiferent cine e Ministrul Sănătăţii sau cine va fi, să clădim o perspectivă pe termen mediu şi lung pentru aceşti oameni, cu nişte termene fixe în care să spunem domne anul asta putem să vă dam în plus această sumă, anul viitor, ridicăm la acest nivel . Nivel care nu va fi niciodată asemanător cu cel din Germania sau Marea Britanie dar totuşi e o perspectivă asumată de toată lumea. Pentru că tinerii îşi mai fac o famlie, au copii, nu e uşor să te mişti.

Nimeni nu pleacă pentru că vrea să plece ci pentru că e constrâns de mediu şi de salariile modeste să îşi găsească un loc în care să se simta mai onorat .

Realizator: Când veniţi cu o nouă grilă aşa încât un portar să nu mai aibă salariul mai mare decât al unui rezident?

Cseke Attila: Nu am fost eu ministru când s-a dat Legea salarizării unitare dar nu vreau să mă gândesc la ce a fost în trecut ci la ceea ar trebui şi putem să facem.

Noi parcă nu suntem conştienţi de următorul fapt: investim în pregătirea unui om 13 ani după care, în loc să-l folosim, îl lăsăm să zboare ca şi porumbelul. Sigur, nu putem să-i oprim pe medici dar eu cred că ţările occidentale care îi primesc, se bucură foarte mult că România le dă specialişti foarte buni, cu parafă de medic. O strategie pe termen mediu şi lung va trebui făcută pentru că în scurt timp vom putea ajunge la probleme mari, de lipsă de personal de medici în anumite spitale. Acum avem pe anumite specialităţi lipsă acută de medici şi acest lucru se poate perpetua.

În 2010 nu vor fi însă minuni în sistemul sanitar, să nu-şi creeze nimeni iluzia că vor fi servicii medicale mai bune în 2010, informatizarea sistemului medical va dura dar ne străduim să creăm un viitor mai bun.

Eu pregătesc o asemenea strategie pe domeniul resurselor umane şi al medicilor tineri care să poată fi pusă în aplicare indiferent cine e Ministrul Sanătăţii şi ce culoare politică are.

Realizator: Aveţi în mâini 433 de spitale şi politica sanitară. Acum spitalele nu sunt nici ale statului nici ale autorităţilor statului. Începeţi cu ele descentralizarea?

Cseke Attila: Avem o situaţie de neînteles, ciudată aş numi-o. Clădirile în care funcţionează spitalele sunt ale administraţiei publice locale sau judeţene. Noi cerem primărilor şi consiliilor judeţene să investească în reabilitare de clădiri (desigur şi statul alocă anual, anumite sume pentru a ajuta) şi am văzut cazuri fericite în care autorităţile locale s-au implicat. În schimb, managementul spitalelor e numit de catre Ministrul Sănătăţii, nici măcar de către minister ci de ministru în persoană.

Acesta e reglementarea legală în vigoare şi eu trebuie să o aplic chiar dacă, vă spun sincer, nu sunt de acord cu ea. Deşi am puterea de a schimba si a numi 433 de manageri de spitale eu va spun ca nu e o reglementare legala corecta coerenta, logică pentru că de la Bucureşti nu poţi coordona eficient activitatea tuturor managerilor şi spitalelor din capitală şi din teritoriu.

Acest lucru poate fi făcut însă mult mai uşor de la nivelul autorităţilor locale. Acesta este descentralizarea despre care se vorbeşte de prea mult timp dar se face prea puţin .

Autoritatea locală are clădirea, infrastructura sanitară dar nu are pârghii pentru a face un management mai eficient pentru că managerul e numit de Ministrul Sănătăţii. Ministrul, la rândul său, nu are pârghii să coordoneze eficienţa managerului şi atunci, s-ar putea ca eforturile autorităţilor local e acolo unde există, să se piarda în acest sistem cu două capete şi cu doi şefi.

Există două soluţii simple la fel ca şi la contribuţii – una dintre ele este ca statul să preia din nou cladirile tuturor spitalelor şi să le administreze dar nu cred că e soluţia cea mai bună.

Motivul pentru care au fost trecute la autoritatea locală a fost exact faptul că statul nu a fost un administrator bun.

A doua soluţie şi un pas important ar fi ca pe lângă cladiri să dăm posibilitatea autorităţilor locale de a coordona managementul unităţilor sanitare cu pat: să poată numi în urma unui concurs managerii de spitale, să abă puterea de a-i sancţiona sau revoca.

Oricum pentru cetăţean ar fi mult mai uşor să acceseze serviciul administrativ, sa-i spună primarului sau preşedintelui consiliului judentean ce probleme a semnalat în spital, decât să scrie petiţii ministrului. Petiţii care, datorită pârghiilor limitate pe care Ministrul Sanatatii le are, vor fi ele analizate dar nu la fel de bine ca de la faţa locului.

Desigur, vor fi categorii de spitale care vor rămâne sub managementul statului - institutele de cercetare, centrele de transplant, spitalele clinice, unele spitalele judeţene. Restul, cam 330 de unităţi sanitare, vor trebui descentralizate.

Realizator: Asigurările private sau complementare de sănătate nu sunt o soluţie pe termen scurt. Implementarea lor cere timp. Raportându-vă la privat, vă plasaţi ca rivali sau ca şi asociaţi?

Cseke Attila: Statul va trebui întotdeauna să-şi păstreze serviciile de sănătate publice pentru că este o cerinţă esenţială a cetăţeanului care contribuie la Fondul Naţional de Asigurari de Sănătate, care e un fond public deocamdată şi aşa va rămâne.

Pot fi create şi alte fonduri, asta e o altă discuţie dar statul va trebui, obligatoriu, în continuare să se implice şi să ofere servicii. Din punctul meu de vedere privatul e bine venit în sistemul sanitar , mai ales pe segmente pe care statul e deficitar. Am văzut chiar spitale private care aveau compartimente de reabilitare, de îngrijiri paleative, domenii pe care statul nu le poate acoperi.

Tot pe acest segment încercăm să gândim o strategie de parteneriat între sistemul public şi cel privat, în sensul că noi stabilim pe parte publică, ce domenii ar fi deficitare şi aşteptăm implicarea privaţilor pe această zonă. Privatul construieşte un spital, de pildă, care oferă numai îngrijiri paleative , noi ne oferim ca pe acel segment, statul să încheie contract de finanţare pentru a putea fi susţinut spitalul. Insă trebuie să gandim bine soluţiile pentru că altfel ne trezim cu altceva.

Raportându-ne la sistemul privat, eu aş vorbi vorbi de complementaritate şi nu de rivalitate. Însă iniţiativa privată este de salutat şi eu am să ofer tot sprijinul.

Realizator: Cetăţeanul dă notă proastă sistemului medical de stat. Prin urmare, există posibilitatea ca omul să vireze o parte din contribuţia colectată de CAS în sistemul de stat, către un administrator privat?

Cseke Attila: Aici pot exista mai multe soluţii , să avem un pachet minim de bază plătit de toată lumea. Peste acesta, în funcţie de cât poate şi cât vrea, cetăţeanul poate contribui pentru a avea servicii medicale la diferite nivele. Iar contribuţia poate fi direcţionată către o clinică privată sau către o societate de asigurare de sănătate privată.

Modelul, în linii mari, este cel similar fondurilor de pensii private însă implementarea sa, după cum s-a văzut şi în cazul acestora, ne ia câţiva ani buni. Soluţii rapide pe acest domeniu nu vor fi implementate anul acesta pentru că e nevoie de o strategie bine articulată.