Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Florin Cîțu: Să vedem dacă mai există onoare în România

VIDEO și TEXT: După ce a participat la şedinţa CNCCI, premierul a fost întrebat de jurnalişti cine ar trebui să facă un pas în spate după scandalul de la Spitalul Foişor.

Florin Cîțu: Să vedem dacă mai există onoare în România
Florin Cîţu. Foto. gov.ro

Articol de Răzvan Stancu, 11 Aprilie 2021, 15:33

UPDATE: După ce a participat la şedinţa Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, premierul Florin Cîțu a fost întrebat de jurnalişti "cine ar trebui să facă un pas în spate după scandalul de la Spitalul Foişor".

Florin Cîțu nu a indicat cine ar trebui să îşi dea demisia, spunând doar: "Să vedem dacă mai există onoare în România".

Întrebat la cine se referă, primul-ministru a răspuns: "Eu am spus şi în şedinţa CNCCI şi vă spun şi dumneavoastră, pentru că nu este normal după ce se ia o decizie să intervină prim-ministrul să vorbească şi cu primarul Bucureştiului, să vorbească şi cu managerul şi cu managerul de la DSP pentru a se aplica o decizie".

-Știrea inițială-

Declarațiile premierului Florin Cîțu, după ședința Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI).

LIVE VIDEO: Declarații de presă, premierul Florin Cîțu,după ședința Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției.

TEXT: (transcrierea, RADOR)

Florin Cîţu: Bună ziua. Am venit astăzi la CNCCI pentru a vedea exact ce s-a întâmplat cu obiectivul acela de a avea 1.600 de paturi la ATI, încă nu este atins, dar recunosc că am avertizat atunci şi din păcate a fost nevoie de aceste paturi. Astăzi sunt 1.531 de persoane internate în ATI şi încă doar şase locuri libere la nivel naţional. Trebuie să atingem această ţintă, acest obiectiv de 1.600 de paturi şi este nevoie de ele acum. În acelaşi timp, am stat şi am discutat mai mult cu specialiştii despre situaţia, am vrut să înţeleg puţin lucrurile, pentru că pe de-o parte avem o evoluţie pozitivă în ceea ce priveşte numărul de persoane infectate şi vedem că după ce am ajuns la un platou începem să scădem, o scădere care se consolidează, dar în acelaşi timp, oarecum contradictoriu, avem mai multe persoane internate în spital şi avem mai multe persoane în ATI. Am vrut să înţeleg puţin ce se întâmplă şi cum să ne pregătim pentru perioada următoare. Aşa cum am zis, acest val va dura poate două, trei luni de zile şi trebuie să ne concentrăm să avem resurse şi să folosim toate resursele pentru perioada următoare ca să trecem peste acest val, în timp ce ne ocupăm de perioada de vaccinare. Şi este important astăzi să vorbim de spitale /.../ spitale, pentru că avem, e adevărat, un milion de persoane care au trecut prin această boală, dar avem şi peste 25 de mii de persoane care au decedat. Deci este foarte, foarte important să avem toate resursele puse la dispoziţie şi să accelerăm campania de vaccinare. În ceea ce priveşte campania de vaccinare, săptămâna viitoare se mai deschid 171 de centre noi pentru vaccinare. Aşa cum am spus, după 15 vom avea capacitatea să vaccinăm 100 de mii de persoane pe zi. Este foarte important ca toată lumea să înţeleagă că este singura soluţie de a depăşi pandemia. Pe lângă faptul că este singura soluţie de a deschide economia, este important şi din punct de vedere al sănătăţii. Doar prin vaccinare putem să mergem mai departe şi putem să lăsăm pandemia în urmă. De aceea, am făcut tot ce este posibil, toate resursele necesare pentru a avea dozele de vaccin, deci avem dozele necesare să ne vaccinăm cinci milioane la sfârşitul lunii mai, la începutul lunii iunie, zece milioane la sfârşitul lunii iulie, la începutul lunii august. Deci dozele sunt, vin în România. Trebuie doar să ne vaccinăm. Îi încurajez pe toţi românii să se înregistreze în portalul rovaccinare şi să se vaccineze. Câte o întrebare de la fiecare.
Reporter: Care este explicaţia că de acum o lună /de când/ dumneavoastră aţi fi convocat autorităţile care se ocupă de gestionarea pandemiei de COVID-19 pentru a cere ca numărul de paturi pe secţiile de terapie intensivă să fie mai mare, care este explicaţia că nu s-a întâmplat acest lucru până în acest moment şi ce soluţii aţi găsit la această şedinţă?
Florin Cîţu: Soluţiile le găsesc specialiştii. Eu am spus că este nevoie de 1.600 de paturi.

Florin Cîţu: Soluţiile le găsesc specialiştii. Eu am spus că este nevoie de 1.600 de paturi. Din păcate, am avut dreptate. Astăzi /.../ 1.531 de persoane care sunt internate. Şi lucrurile, deşi pe de-o parte am spus: nivelul de pozitivare sau rata de pozitivare scade, numărul de persoane care sună la 112 cu simptome scade, deci avem la nivel naţional această evoluţie, totuşi se prezintă alte persoane la spital ca în trecut şi partea bună, putem să salvăm mai multe vieţi decât în trecut pentru că mai multe persoane stau la ATI o perioadă mai lungă. Deci sunt şi lucruri bune, şi rele. Trebuie să atingem aceste 1.600 de paturi, în prima fază. După aceea vedem ce trebuie să facem mai departe.
Reporter: Aceste soluţii despre care vorbiţi, pe care le găsesc specialiştii v-au fost comunicate în cadrul acestei şedinţe?
Florin Cîţu: Nu, /.../ acestei şedinţe nu au fost comunicate aceste soluţii. Am vorbit de câteva potenţiale soluţii, /este acel/ spital care trebuie să fie redeschis, din Iaşi, după 15 aprilie voi avea mai multe informaţii. Şi, bineînţeles, mai sunt în Bucureşti câteva soluţii pe care atunci când le vom avea, le vom prezenta.
Reporter: În contextul scandalului de la Spitalului Foişor voiam să vă întreb dacă aţi vorbit cu ministrul sănătăţii, i-aţi cerut să comunice, atât acestuia, cât şi secretarului de stat Raed Arafat. Pe de altă parte, vreau să vă spun că chiar în aceste momente ministrul sănătăţii face declaraţii de presă, cumva mi se pare că lucrurile sunt un pic regizate. Vrea să iasă cu aceste declaraţii în acelaşi timp cu dumneavoastră. A fost o înţelegere, aţi discutat, i-aţi cerut să fie mai transparent în această perioadă?
Florin Cîţu: I-am cerut, nu acum, ştiţi foarte bine că am cerut să fie prezentat un raport /.../ în care a fost pregătit acest val trei şi care sunt soluţiile. Şi am cerut, bineînţeles, să se facă prezentări sau conferinţe de presă, declaraţii de presă săptămânal. /Nu au dat, nu le-am mai cerut/. Cer acest lucru de la toţi miniştrii, nu doar de la ministrul sănătăţii. Trebuie să comunicăm, mai ales în această perioadă foarte mult şi transparent. Este un lucru /pe/ care l-am cerut de la toţi miniştrii: transparenţă, coerenţă, profesionalism. Asta cer de la toţi miniştrii.

Reporter: Ieri, legat de stimularea campaniei de vaccinare, preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Ludovic Orban, susţinea că aşteaptă un punct de vedere al guvernului pe un proiect de lege privind vaccinarea, care se află acum în procedură parlamentară, care ar trebui îmbunătăţit. Vreau să vă întreb dacă la guvern s-a discutat despre posibilitatea acestei îmbunătăţiri legislative, dacă se vine cu un proiect separat /.../ cont de actuala evoluţie epidemiologică?
Florin Cîţu: Campania de vaccinare merge foarte bine în acet moment. În România, legislaţia în vigoare permite tuturor oamenilor să se vaccineze. Avem doze, trebuie însă să vrea însă să se vaccineze. Nu cred că în acest moment există o piedică pentru a se vaccina cineva în România, doar să dorească românii să se vaccineze.
Reporter: Ca să fiu puţin mai explicit, nu se /.../ la vaccinare obligatorie în România?
Florin Cîţu: Nu, am spus din primul moment că acest vaccin, că nu discutăm despre aşa ceva la guvern.
Reporter: Cine se face responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Foişor din capitală, pentru că pare că autorităţile au fost luate prin surprindere de acest val al treilea de pandemie şi nu s-au făcut lucrurile înainte pentru a preîntâmpina o astfel de situaţie?
Florin Cîţu: Am spus că această mutare nu este prima făcută. Au mai fost astfel de spitale transformate COVID şi persoanele a fost transferate în alte spitale. Dar în acelaşi timp, da, şi eu sunt la fel ca şi dumneavoastră foarte supărat de ceea ce am vazut la televizor în acea seară. Detaliile tehnice vi le-a explicat şi domnul Arafat, poate o să le explice şi domnul ministru al sănătăţii. Eu doar vreau să vă spun că aşa cum fiecare contribuabil are legătură cu Ministerul Finanţelor sau aşa cum fiecare elev are legătură cu Ministerul Educaţiei, şi fiecare pacient din România are legătură cu Ministerul Sănătăţii.
Reporter: Domnule premier, /.../ vreo măsură sau aţi rămas doar supărat în privinţa a ceea ce s-a întâmplat?
Reporter: Domnule prim-ministru, aş vrea să vă întreb, păstrând acele imagini de la Spitalul Foişor, din punctul dumneavoastră de vedere cine ar trebui să facă acum pasul în spate?
Florin Cîţu: Este vorba de onoare aici, să vedem dacă mai există onoare în România./lazard/ilapadat
Reporter: La cine vă referiţi? La conducerea spitalului, care nu a instrumentat procedura cum trebuie sau la nivel de /guvern/?
Florin Cîţu: I-am spus şi în şedinţa CNCCI, şi vă spun şi dumneavoastră. Pentru că este normal /atunci când/ se ia o decizie să intervină prim-ministrul, să vorbească şi cu primarul Bucureştiului, să vorbească şi cu managerul, şi cu managerul DSP şi aşa mai departe, să se implementeze decizia luată de toată lumea în cunoştinţă de cauză. În această situaţie trebuie să înţelegem cu toţii că avem un singur inamic: pandemia. Şi trebuie să punem toate resursele pentru a rezolva această problemă./ilapadat
Reporter: Domnule premier, în această...
Florin Cîţu: Am spus câte o întrebare de la fiecare. Dacă mai aveţi dumneavoastră o întrebare. Nu.
Reporter: Vreau să vă întreb dacă i-aţi cerut /.../ urmează şi alte evacuări în alte spitale sau de ce nu contribuie şi spitalele private cu paturi la ATI, aşa cum s-au lăudat de-a lungul timpului? Știm că există unul singur în Bucureşti care a făcut...
Florin Cîţu: În acest moment în București situația pe care o avem arată că avem necesarul de paturi. La Foișor deja sunt 20 de persoane în secția ATI. Din păcate, și asta arată de fapt urgența de care aveam nevoie, din păcate o persoană a decedat dintre cele din secția ATI, deci de aceea era nevoie de această secție urgent. Dacă vom lua alte decizii, binenţeles că vom comunica transparent de fiecare dată. Mai avem o întrebare de la dumneavoastră.
Reporter: Domnule ministru, spuneţi-ne dacă în contextul în care mai mulți lideri PNL au cerut remanierea lui Vlad Voiculescu, veţi propune mâile acest lucru în şedinţa coaliţiei?
Florin Cîţu: Eu vă spun un lucru pe care vi l-am spus de fiecare dată. Și spun asta şi celor care au opinii politice în acest subiect. Remanierea sau o decizie despre un ministru din cabinetul acesta o va lua doar premierul. Iar aceste decizii nu se discută, ele se vor anunța. Vă mulţumesc mult de tot!

CMB: Cazul de la Spitalul Foişor nu trebuie speculat politic
România 10 Aprilie 2021, 14:44

CMB: Cazul de la Spitalul Foişor nu trebuie speculat politic

Cazul de la Spitalul Foişor nu trebuie speculat politic - spune preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti (CMB).

CMB: Cazul de la Spitalul Foişor nu trebuie speculat politic
Aproape trei sferturi din ţară este sub diverse avertizări de vreme severă
România 22 Noiembrie 2024, 07:40

Aproape trei sferturi din ţară este sub diverse avertizări de vreme severă

Aproape trei sferturi din ţară este sub diverse avertizări de vreme severă până diseară, cel puţin. Este Cod roşu de...

Aproape trei sferturi din ţară este sub diverse avertizări de vreme severă
Discuții la Budapesta pentru aderarea României în Schengen
România 22 Noiembrie 2024, 07:38

Discuții la Budapesta pentru aderarea României în Schengen

Aderarea la spaţiul Schengen, pe agenda întâlnirii de la Budapesta a miniştrilor de interne din România și Bulgaria cu...

Discuții la Budapesta pentru aderarea României în Schengen
Alegeri prezidențiale: 68 de secții de votare în Franța și în principatul Monaco
România 21 Noiembrie 2024, 22:20

Alegeri prezidențiale: 68 de secții de votare în Franța și în principatul Monaco

În total sunt 950 de secții de votare în afara țării, cele mai multe în Italia și Spania.

Alegeri prezidențiale: 68 de secții de votare în Franța și în principatul Monaco
APEL MATINAL – În direct cu Toni Greblă, președintele AEP
România 21 Noiembrie 2024, 21:56

APEL MATINAL – În direct cu Toni Greblă, președintele AEP

Apel matinal, de luni până vineri de la ora 8.30.

APEL MATINAL – În direct cu Toni Greblă, președintele AEP
Acordarea de ajutoare de urgenţă pentru 430 de familii şi persoane singure
România 21 Noiembrie 2024, 21:43

Acordarea de ajutoare de urgenţă pentru 430 de familii şi persoane singure

Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgenţă în sumă totală de aproape 1.800.000 lei, pentru sprijinirea a 430 de...

Acordarea de ajutoare de urgenţă pentru 430 de familii şi persoane singure
1.200 de medici de recuperare şi 400 de rezidenţi au intrat în grevă japoneză
România 21 Noiembrie 2024, 21:36

1.200 de medici de recuperare şi 400 de rezidenţi au intrat în grevă japoneză

1.200 de medici de recuperare şi 400 de rezidenţi au intrat în grevă japoneză, nemulţumiţi de decizia Comisiei pentru...

1.200 de medici de recuperare şi 400 de rezidenţi au intrat în grevă japoneză
Pompierii sunt pregătiţi să intervină în contextul avertizărilor de fenomene meteo periculoase
România 21 Noiembrie 2024, 21:32

Pompierii sunt pregătiţi să intervină în contextul avertizărilor de fenomene meteo periculoase

Aproape 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi al...

Pompierii sunt pregătiţi să intervină în contextul avertizărilor de fenomene meteo periculoase