Ioan Mang - profil
Ioan Mang este noul ministru propus la ministerul educaţiei.
Articol de Ionuţ Dragu, 07 Mai 2012, 08:14
Ioan Mang s-a născut la 15 iulie 1958, la Ineu, judeţul Arad şi este din 2003 profesor universitar la Universitatea Oradea, Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei.
Între 1999 şi 2003 Ioan Mang a fost conferenţiar la Universitatea Oradea, iar între 1990 şi 1999 şef de lucrări la aceeaşi instituţie de învăţământ.
În perioada 1985 - 1990, Mang a fost cercetător ştiinţific la Institutul de Proiectări Automatizări, iar între 1983 şi 1985 a lucrat ca inginer la I.I.R.U.C. Bucureşti - filiala Oradea.
Senatorul este din 1998 doctor inginer - specialitatea calculatoare.
Politic, Ioan Mang este, din 2010, preşedinte al organizaţiei judeţene Bihor.
El a fost consilier judeţean între 2004-2006, precum şi în perioada iunie-decembrie 2008.
Ioan Mang este senator de Bihor, vicelider al grupului parlamentar al PSD, membru îm Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, precum şi în Comisia pentru egalitatea de şanse.
Ioan Mang scrie pe blogul său că este managerul unei firme care a dezvoltat sistemul de control acces şi ticketing pe stadioanele cluburilor de fotbal Politehnica Timişoara, Steaua Bucureşti, CFR Cluj, Dinamo Bucureşti.
Senatorul Ioan Mang are, potrivit declaraţiei sale de avere din iunie 2011, patru terenuri intravilane în municipiul Oradea, în suprafaţă totală de peste 3.800 de metri pătraţi, două fiind cumpărate în 1993 şi, respectiv, în 2000, iar celelalte două fiind moşenite în 2004 şi 2005.
Ioan Mang mai deţine trei case de locuit, două fiind moştenite iar una fiind construită în 2003.