Invitată: Zoia Alecu
Ediția 411 din 7 august 2010
Articol de Andrei Partoş, 08 August 2010, 09:14
După imnul emisiunii, compus şi interpretat de Maria Magdalena Dănăilă, am trecut la un imn rock (cu Scorpions) şi la un viitor imn al iubirii, lansat de Taxi („Cele două cuvinte”). Piesa semnată de Dan Teodorescu a fost power-play-ul nopţii.
După seria imnurilor, a revenit în studio, după 18 luni, Zoia Alecu. A absentat aproape trei luni de pe scene. Veţi afla de ce, dacă ascultaţi. Veţi cunoaşte multe repere din viaţa artistei, un Capricorn redutabil. Am povestit despre colega Tatiana Stepa (ne-a părăsit exact acum un an!), despre colaborările cu Bogdan Bradu, Andrei Kerestely, Sfinx Experience sau Ovidiu Komornyik. Zoia nu şi-a uitat prietenii, aşa că îi puteţi asculta şi pe Alina Manole, Marcela Saftiuc sau pe Raul Cârstea şi Constantin Neculaie. Fireşte că au fost mai multe piese de pe cele două albume editate de Ovo Music, „Vino aici”(2007) şi „Cărări de maci”(2009).
În ultima parte a emisiunii a fost mult folk, dar şi rock sau pop.
INVITAŢIE:
Dragi vizitatori-ascultători, pentru comentarii, propuneri, dezbateri vă invit pe forumul meu,www.andreipartos.ro. Avem loc și vă asigur de răspuns prompt!