"Icoană nouă, Brâncovenilor - după 300 de ani "

"Icoană nouă,Brâncovenilor- dupa 300 de ani " a fost intitulată prima emisiune de tip documentar artistic programată la RRA, in Anul Brâncoveanu, - dedicată unei epoci , unui domnitor, unui stil arhitectural - şi nu în ultimul rând percepţiei asupra unui dramatic moment istoric ce ne-a determinat să aşezăm în calendare, cu roşu!, Sfinţii martiri Brâncoveni. Istorici , istorici ai artei şi creatori de notorietate din domeniul literaturii si din cel al artelor plastice ne sunt alături pe tot parcursul acestui an!
Pentru primul episod principalii mărturisitori sunt Emanuela Cernea , acad. Răzvan Theodorescu şi mai ales pictoriţa de icoane Elena Murariu.

Elena Murariu a studiat la Universitatea Naţionala de Arte din Bucureşti, promoţia 1987, şi s-a specializat în restaurare de pictură murală la ICCROM, Roma.

Audio: "Icoană nouă, Brâncovenilor - după 300 de ani ".

Activează ca restaurator de pictură murală în domeniul monumentelor istorice. Activitatea sa artistică s-a concretizat în lucrări de artă sacră de tradiţie bizantină. Mai multe premii şi distincţii au consacrat recunoaşterea valorii lucrărilor sale din domeniul restaurării, cât şi a celor din domeniul artei sacre.

"Încă mă mai întreb şi eu cum a fost posibil, spune Elena Murariu . Înclin să cred că datorez acest lucru ideii de a mă reîntoarce la una dintre pornirile mele artistice iniţiale, anume aceea de a face pictură religioasă. Cochetasem cu o astfel de posibilitate prin primii ani de facultate, dar totul a rămas la nivel de intenţie, poate şi pentru faptul că pe atunci se considera că pictura religioasă nu este altceva decât un refugiu pentru artiştii rataţi, incapabili să se exprime într-un mod numai al lor. Acum cred că am fost inspirată lăsând să dospească mai bine de un deceniu această idee. Când am reluat-o, ştiam deja că ea îmi va oferi colacul de salvare de care aveam atâta nevoie. Şi mai ştiam că nu voi cădea în păcatul de a fi un simplu copist preocupat până la obsesie de perfecţionarea abilităţilor de imitator, ci că îmi voi pune probleme de cu totul altă natură, cum ar fi de pildă resuscitarea potenţialului de comunicare reală al icoanei ca suport de mesaj sacru, dar şi ca imagine plastică. Am pornit pe acest drum în urmă cu mai mulţi ani. Am început prin a restaura pictură religioasă. Am petrecut sute, poate mii de ore sub bolţile pline de îngeri, am ascultat nenumărate cântări şi liturghii, iar la un moment dat am realizat că mă aflam în faţa unei bifurcaţii, că din drumul meu se desprindea o altă posibilă cale de urmat, aceea de pictor de icoane. Desigur, m-am întrebat încotro s-o iau: să renunţ la restaurare sau să ignor noua chemare? În cele din urmă, am hotărât să le fac pe amândouă, pentru că sunt preocupări complementare ce nu trebuie despărţite. Mai mult decât atât, aş putea spune că activitatea de restaurator m-a adus în biserică, m-a adus lângă icoane, iar acestea mi-au întărit credinţa. Am păstrat dintotdeauna un sentiment religios în adâncul sufletului meu, dar sensul adevăratei credinţe mi-a devenit accesibil abia atunci când am simţit că icoanele nu sunt simple obiecte pe care eu le vindec de rănile lăsate de trecerea timpului, ci prezenţe cu care se poate comunica, porţi prin care se poate pătrunde în dimensiuni nonfizice, în spaţii ale spiritualităţii pure.”

Din albumul de artă intitulat " Constantin Brâncoveanu- Puterea viziunii" ,iată în câteva rânduri ,o sinteză semnată de acad. Răzvan Theodorescu.

"Brâncoveanu este pentru mulţi oameni, pentru mulţi intelectuali români un reper. Pentru mine , spune acad. Răzvan Theodorescu- , Brâncoveanu este omul total şi absolut al umanităţii româneşti, cu toate marile lumini şi cu umbrele pe care le are această umanitate românească. Moartea lui martirică - se vor împlini in august 300 de ani - îl face să treacă dincolo de profilul obişnuit al marilor români.

Brâncoveanu a dat un exemplu în epoca sa, exemplu ce nu a fost perceput imediat. Am un studiu care arată cu cât de puţină simţire au tratat bucureştenii momentul 1714, însă momentul în care la 1720 Doamna Marica a adus trupurile Brâncovenilor - şi Elena Murariu, cu grafica ei admirabilă, creează o hagiografie a acestui moment - în acea clipă au avut revelaţia a ceea ce se întâmplase cu 6 ani înainte şi înlocuiesc în pridvoarele bisericilor, la Kreţulescu şi la Văcăreşti, în acelaşi an, 1720, în aceeaşi lună, septembrie, Judecata de Apoi cu Apocalipsa. Simţeau că odată cu moartea lui Brâncoveanu venea Apocalipsa!

Elena Murariu are o experienţă foarte vastă a picturii brâncoveneşti.

A lucrat la Gura Motrului,la Bolniţa Mânăstirii Bistriţa,la Fundenii Doamnei din Bucureşti, la Polovragi, Dintr-un lemn, deci zona aceasta, zonă eminentă a picturii brâncoveneşti, zona Vâlcei şi zona Ilfovului îi sunt foarte bine cunoscute şi îi este foarte bine cunoscut Hureziul.

Elena Murariu este limpede obsedată, în chip frumos, de crearea unei iconografii, o spun apăsat, şi rog distinsele feţe bisericeşti să o ia exact aşa cum eu o s-o spun, a unei iconografii de tip modern. Biserica noastră de la nivelul ierarhilor şi până la clerul mai mărunt începe să se modernizeze în ceea ce priveşte viziunea asupra picturii mai ales dar şi asupra arhitecturii. Dar n-a ajuns încă la acea deschidere extraordinară la care acum aproape 100 de ani ajunseseră unii intelectuali şi clerici ruşi din epoca revoluţiei, vremea în care un Tatlin, o Goncearova, pictorii constructivişti făceau icoane, creeau o iconografie care poate ar fi evoluat pe un făgaş anume dacă nu venea 1924 şi nu dispărea Lunacearski şi nu venea Stalin. Acestă iconografie a Elenei Murariu poate să fie Scara Brâncovenilor sau poate să fie chiparosul sau bradul - aceşti pomi cu înţelesuri în Orient şi la noi, pe care îi cunoaşteţi cu toţii.Elena Murariu este obsedată de capetele retezate ala Brancovenilor şi al Văcărescului, obsedată de o întreagă legătură între natura însufleţită şi trupurile neînsufleţite! Elena Murariu a creat în ultimii ani prolegomenele unei pe drept meritate comemorări vizuale dar şi literare a momentului brâncovenesc".

Ne aflăm in " anul Brâncoveanu" şi la nivel naţional, al principalelor instituţii, se prefigurează programe importante, cu gândul că acum 100 de ani un istoric precum Nicolae Iorga impreună cu Curtea Ragală îl readuceau în atenţie pe domnitorul Constantin Brâncoveanu , dar şi martiriul său ,alături de cei patru fii - în ceea ce a devenit o comemorare naţională. Academia Română are un proiect Brâncoveanu şi înainte de toate Biserica Ortodoxă are un proiect mare avându-i în centru pe Sfinţii Martiri brâncoveni.

Elena Murariu, mai apreciază acad. Răzvan Theodorescu - , oferă o viziune modernă. Ea este legată de această viziune brâncovenească însă ştie că prima modernitate începea în bisericile cantacuzine şi brâncoveneşti, în portretele colective ale Cantacuzinilor şi în extraordinara pictură de la Hurezi. Amintiţi-vă de grupul aulic din pronaosul de la Hurezi! Amintiţi-vă de Brâncoveanu copil pregătit pentru domnie dar şi pentru jertfă! Este o alchimie cu totul specială în ceea ce s-a făcut la Hurezi în timpul vieţii lui Brâncoveanu. Iar noi trebuie să descifrăm lucrurile de după Brâncoveanu, pentru că noi trăim încă într-o epocă pe care a deschis-o acest om absolut al culturii româneşti, într-o iubire de fast, într-o iubire de sincronie europeană; într-o iubire pentru zăbavă, pentru ludic, pentru aşteptare, pentru prudenţă, uneori chiar pentru micile trădări. Acest mare martir al neamului nostru a fost şi un diplomat desăvârşit şi un iubitor de cultură şi un iubitor de Europa. Am scris o carte care se intitulează „Constantin Brâncoveanu între Casa Cărţilor şi Ievropa”. ”Ievropa” era felul în care în epocă numeau toţi continentul spre care ne deschideam. Cărţile care veneau, imaginile care circulau erau de tip european.

La Polovragi, se află singura reprezentare a Athosului dar câtă lume mai ştie că acea reprezentare a Athosului venea dintr-o gravură de la Paris a lui Bernard de Montfaucon. Cine mai ştie că la Hurezi veneau, comandate de Brâncoveanu, la câţiva ani după ce apăruseră la Paris, istoriile bizantine ale lui Charles du Cange. Noi eram vizual, literar, îndrăznesc să spun chiar filozofic - în măsura în care, în acea vreme, exista o gândire teologică care atingea filozofia - în consensul Europei.
Stau să mă întreb, mai spunea acad. Răzvan Theodorescu ,- ce va înţelege un neortodox din ceea ce ne prezintă prin proiectul Martirilor brâncoveni , Elena Murariu. Va înţelege că este multă eleganţă, că există mult rafinament în ceea ce realizează artista pornind de la izvoarele brâncoveneşti. Doamna Murariu trebuie să persevereze în această direcţie şi sper că ierarhii bisericii care fac parte dintr-o generaţie nouă şi foarte „open-minded” vor aplauda această viziune care nu este creată de zugravii epocii brâncoveneşti ci este creată de un zugrav contemporan, cu o viziune modernă".