Hänsel şi Gretel

Pe afişele Operei şi-au făcut treptat loc titluri ca Motanul încălţat şi Albă ca zăpada şi cei şapte pitici de Cornel Trăilescu, Petrică şi lupul şi Cenuşăreasa de Serghei Prokofiev, Frumoasa din pădurea adormită şi Spărgătorul de nuci de P. I. Ceaikowski, Fata mării de Carmen Petra Basacopol...Cândva, pe aceleaşi afişe mai figurau şi Povestea micului Pan de Laurenţiu Profeta, şi Micul coşar de Benjamin Britten. Opera a iniţiat chiar şi un concurs la care au fost invitaţi să participe compozitorii români atraşi spre creaţia pentru cei mici. Din păcate, rezultatele nu sunt pe măsura aşteptărilor. Aflăm în schimb că un compozitor englez a scris de bună voie şi nesilit de nimeni o operă după Povestea porcului a românului Petre Ispirescu pe care ONB doreşte să o prezinte şi la Bucureşti. Până atunci, însă, avem o nouă premieră din repertoriul clasic pentru copii, opera Hänsel şi Gretel de Engelbert Humperdinck.

(Click pentru a asculta reportajul)

Hänsel şi Gretel este o reprezentaţie de ansamblu în care fiecare parte componentă îşi are locul şi rolul ei. Eu am urmărit şi am aplaudat în reuşitele ei premiera de vineri 11 decembrie dar, sunt sigură, şi distribuţia alternativă care a evoluat a doua zi, sâmbătă, 12 decembrie merită toată atenţia. În consecinţă, îi voi aminti pe toţi cântăreţii care au muncit şi au dat viaţă personajelor din minunata poveste a Fraţilor Grimm în versiunea muzicală a compozitorului Engelbert Humperdinck : Florin Simionca şi Ion Dimieru/ Peter, Madeleine Pascu şi Ana Maria Comşa/ Gertrud, Mihaela Işpan şi Maria Jinga/ Hänsel, Mihaela Stanciu şi Ioana Mitu/ Gretel, Adriana Alexandru şi Valentin Racoveanu/ Vrăjitoarea, Simonida Luţescu şi Valentina Tudose/ Zâna nopţii, Valentina Tudose şi Cristina Eremia/ Zâna zorilor. Bazându-mă pe talentul lor şi pe frumuseţea certă a partiturii lui Humperdinck, cu încă puţin efort sunt sigură că acest spectacol cu Hänsel şi Gretel pe scena de la ONB poate deveni unul dintre cele mai căutate şi aplaudate de cei mai mici viitori mari melomani.

Cronica spectacolului

(material publicat în Observatorul cultural)

Spectacolul Hänsel şi Gretel de la ONB durează două ore şi jumătate. Mi se pare foarte mult pentru o seara - sau o dimineaţă – dedicată celor mici! La conferinţa de presă, dirijorul Vlad Conta a declarat că a refuzat, cu bună ştiinţă, să opereze în partitură o tăietură sau un salt. Poate că o reconsiderare a acestei poziţii ar aduce numai foloase reprezentaţiei. Mai ales că se preconizează, în viitorul apropiat, întâlniri cu personajele înainte şi după spectacolul propriu zis – ceea ce cred că ar fi întru totul pe placul şi spre încântarea micilor spectatori.

În aceeaşi conferinţă de presă regizoarea Anca Tăbăcaru Hogea a insistat asupra detaliului „joc” : cântăreţii se joacă, corul de copii se joacă, pe scenă toată lumea se joacă. Cu totul de acord cu intenţia, mai puţin cu pusul ei în practică. În spectacol există multe şi lungi momente în care jocul (nu îndeajuns de bine organizat) şi spontaneitatea (nu îndeajuns de bine exersată) declanşează senzaţii de trenare, de static, de… gol, un gol pe care proiecţiile pe fundal sau alte artificii exterioare nu îl pot umple. Intenţiile, repet, sunt bune; ele însă trebuie duse pană la capăt, în detaliu şi în profunzimea mesajului. Imaginaţia copiilor este fără de graniţe. Este foarte greu, poate imposibil pentru un adult, să poată pătrunde în acest univers în permanentă şi imprevizibilă mişcare. Se poate însă apropia, reuşită ce presupune eforturi imense, ce aduc însă şi rezultate pe măsură. Regizorul şi interpreţii săi au pornit pe drumul cel bun dar capătul acestui drum este încă departe. La capătul lui a ajuns însă scenografa Adriana Urmuzescu ale cărei decoruri sunt cu adevărat minunate. Nu le pot descrie, trebuie să mergeţi să le vedeţi ! Aşa cum numai văzut poate fi apreciat şi aplaudat efectul extraordinar al momentului de acrobaţie/ zbor din scena îngerilor, coregrafia Ama Butoiescu. Există în spectacol două momente consistente de balet: scena licuricilor şi cea a îngerilor. În ambele, ideile coregrafei Simona Şomăcescu au fost bune şi de efect. Din nou însă, intenţiile nu sunt valorificate şi nu sunt finalizate până la ultimele consecinţe de expresivitate artistică. Păcat dar… totul poate fi remediat numai şi numai în folosul comun al artiştilor şi spectatorilor.

Suntem siguri că artiştii bucureşteni, cântăreţi obişnuiţi cu marile partituri din repertoriul liric au muncit mult pentru a deveni Hänsel, Gretel, zâne şi vrăjitoare credibile. Toţi interpretează rolurile cu bucurie, cu dăruire, cu convingere. Rezervele încep atunci când vorbim despre partea vocală care, din păcate, nu se poate debarasa de manierismele şi emisia tipic operistice. Cât despre dicţie… aici există probleme deosebit de grave. Iar afişarea textului scris în dublaj cu scena nu este de mare folos. Şuşotelile bunicilor şi părinţilor care citesc copiilor replicile de neînţeles ale personajele nu fac decât să perturbe spectacolul şi să diminueze bucuria. Despre traducerea textului german nu pot spune decât că am senzaţia unei maniere desuete de secol XIX, în care concesiile pentru obţinerea unor rime forţate şi deseori chiar inestetice nu se justifică sub nici o formă. Copiii secolului XXI au totuşi dreptul la o literatură de cea mai bună calitate.

Despre partitura lui Humperdinck

În ţările de limbă germană, partitura lui Humperdinck (1854 - 1921) a devenit, imediat după premiera din 23 decembrie 1893 de la Weimar (spectacol dirijat de marele Richard Strauss!), un… şlagăr. Popularitatea ei este imensă şi am asistat la un spectacol în care copiii din sală cântau, text şi muzică, împreună cu personajele de pe scenă. La primele note din cele mai îndrăgite arii şi cuplete, se auzea un urlet de satisfacţie şi corul se alcătuia ad hoc unind sute de voci de copii, nepoţi, părinţi şi bunici. Şi asta se întâmplă de peste un secol! Desigur, Hänsel şi Gretel, opera scrisă după cunoscuta şi îndrăgita poveste a Fraţilor Grimm a făcut înconjurul lumii. Dacă ieşim însă din reperele culturii germane, lucrarea nu se mai dovedeşte atât de simplă şi de accesibilă muzical celor mici. Căuâtnd linii melodice simple şi copilăreşti, germanul Humperdink s-a inspirit din cântecele populare din zona Westfaliei pe care le-a tratat, nici mai mult nici mai puţin decât în manieră… wagneriană. Ascultătorul avizat este tentat în fiecare clipă să-şi ridice pălăria şi să salute un Wotan, o Brunhildă sau un Maestru cântăreţ (toţi, de altfel, la randul lor, personaje de poveste). Germanul o face cu deosebită bucurie şi satisfacţie, străinul însă percepe doar orchestra masivă, armonia densă, fluidul sonor care se deapănă în culori când vii şi strălucitoare, când estompate şi misterioase. Căci, în ciuda modelului său ilustru şi copleşitor, Humperdinck a reuşit să păstreze în partitura lui mult din prospeţimea, inefabilul şi delicateţea poveştii.