Gara din Brad, o ruină de patrimoniu

La sosirea în staţia de cale ferată din Brad, cu unul dintre puţinele trenuri care mai circulă spre sau dinspre Arad, imediat după impactul retinian cu imaginea clădirii amorţitei gări, te aştepţi ca să apară pe peron, de prin contemporanele hrube, însuşi contele Dracula, cu chipiul de ceferist în cap şi paleta de impegat de mişcare în mână, privind nu după trenul abia sosit printre bălării, ci după eventualele victime, care se încumetă să treacă mult prea aproape de scorojiţii pereţi ori de zidurile din care cărămizile se "aruncă” asupra trecătorilor, precum veritabilii kamikaze asupra inamicilor.

Scenele "horror”, cu imaginile de coşmar, nu sunt de ieri, de azi, ci, de mai bine de un deceniu, de când a început un adevărat război al hârtiilor între autorităţile locale şi … cei de sus, vremelnici atotputernici şi purtători de pixuri cu … aprobări.

Şi, după atâtea demersuri, Gara din Brad este aproape de prăbuşire, aşa cum se arată într-un memoriu transmis ministerului de resort de către cei de la Direcţia judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Hunedoara.

Această gară se află în administrarea Regionalei CFR Timişoara, care nu se prea omoară cu firea să salveze de la degradare o asemenea clădire de patrimoniu. Veşnicul motiv – lipsa de bani.

Dar nici nu se lasă înduplecată de solicitările autorităţilor locale, care vor să reabiliteze clădirea şi, mai ales,să amenajeze la etaj un muzeu al Ţării Zarandului.

Ce poate demonstra acest lucru ?

Ignoranţă, dispreţ, nepăsare faţă de bunurile de patrimoniu.

Clădirea Staţiei de cale ferată Brad a fost construită cu 115 ani în urmă, după proiectul unei staţii realizate în Tirol (Austria).

Unii susţin că s-ar asemăna, prin unele detalii, şi cu impresionanta gară din Milano.

După cum arăta mai la început, nu acum ! Un martor ocular, inginerul nonagenar Petre Olosu, scria că înainte de război, în deceniile trei-patru, înfăţişarea staţiei era remarcabilă.

"Detaliile arhitecturale, ancadramentele ferestrelor, paleta de culori a tencuielilor, a binalelor, clădirea anexă cu patru turnuleţe, aranjamentele florale din jurul clădirii, toate întregeau imagine de mic palat înfloritor”.

Nu trebuie uitat faptul că în perioada interbelică a fost o perioadă şef de staţie tatăl marelui actor Radu Beligan, Nicolae Beligan.

De la imaginea idilică a gării brădene să trecem, însă, la ceea ce vede orice trecător pe lângă staţie sau orice călător pe drumul de fier din marginea Crişului Alb.

Declinul Gării din Brad, pare să fi început cu mai bine de zece ani în urmă, cînd s-au împuţinat trenurile ce poposeau aici şi după transformarea căii ferate Deva – Brad în cale … furată.

Astăzi, aceeaşi direcţie hunedoreană pentru cultură şi patrimoniu arată că Gara din Brad are tencuiala scorojită, exfoliată.

În locul ferestrelor apar goluri imense.

Prin spărturile acoperişului răsar ierburi şi bălării ca pe maidanele părăsite, iar din pragurile uşilor ori pe lângă scările interioare creşte viguroasă … păpădia.