Europa Liberă – fereastră spre România şi spre lume

Este corectă afirmaţia că Radio Europa Liberă a contribuit la căderea comunismului?

Ross Johnson: Cred că e corect să spunem că Radio Europa Liberă a jucat un rol foarte important în sfârşitul comunismului. Nu putem spune că doar Europa Liberă a făcut asta dar a fost un factor important în păstrarea speranţei, informându-i pe oameni în legătură cu ce se întâmpla atunci în Europa şi în restul lumii, difuzând vocile dizidenţilor, ale opoziţiei. Europa Liberă a fost un fel de portavoce. Singurul mod în care dizidenţii puteau comunica cu populaţia era prin intermediul Europei Libere. Se ştie cât de deranjate de Europa Liberă erau autorităţile comuniste.

Aţi lansat la Bucureşti, volumele ''Audiovizualul Războiului Rece: Impactul asupra Uniunii Sovietice şi Europei de Est: O colecţie de studii şi documente, şi ''Radio Europa Liberă şi Radio Libertatea. Anii CIA-ului şi dincolo de ei''.

Ross Johnson: Cartea despre Radio Europa Liberă şi CIA tratează istoria de început a Europei Libere, în anii 50-60. Am avut posibilitatea să folosesc arhivele guvernului american, documente care nu mai fuseseră folosite înainte. M-am concentrat asupra faptului că Radio Europa Liberă era un parteneriat public-privat, adică implica atât guvernul cât şi câţiva americani, persoane private importante.

Era un parteneriat şi între americani şi oameni de radio est-europeni, ca cei români, care aveau un grad mare de autoritate editorială în cadrul acestei structuri. De aceea Radio Europa Liberă era atât de eficient.

Cealaltă carte numită ''Audiovizualul Războiului Rece: Impactul asupra Uniunii Sovietice şi Europei de Est” la care sunt co-editor cuprinde texte scrise de veterani ai Europei Libere şi de cercetători americani şi europeni. Volumul cuprinde şi o colecţie de documente din arhivele comuniste care arata cum regimurile percepeau şi încercau să contracareze Radio Europa Liberă.

Aţi menţionat CIA. Este o instituţie care continuă să fascineze. Care a fost rolul CIA legat de Europa Liberă?

Ross Johnson: Da aşa este, e o instituţie care fascinează oameni din toată lumea. Trebuie să ne întoarcem la finalul anilor 40 ca să înţelegem cum a pornit proiectul Europa Liberă. Exista deja Vocea Americii care începuse să emită în Rusia apoi în alte ţări din zonă.

Apoi, un grup din afara guvernului american şi altul din interior, în special George Kennan de la Departamentul de Stat şi Frank Wisner de la o instituţie care avea să devină parte a CIA, au considerat că era nevoie de modalităţi non-militare de a contracara ameninţarea sovietică.

Au ajuns la concluzia că pot folosi talentul unor emigranţi din Estul Europei în campania de a contracara influenţa sovietică. Proiectul a fost la început finanţat şi supervizat de CIA pentru că pe vremea aceea niciun alt organism al guvernului american nu putea face asta.

Pe atunci Departamentul de Stat nu prea vroia să aibă de a face cu emigranţii est europeni, aşa că totul a căzut în sarcina CIA. Dar persoane private din Comitetul Naţional pentru o Europă Liberă au insistat ca postul să aibă propria autoritate şi le-au dat de furcă celor de la CIA cerând dacă nu o independenţă editorială absolută măcar un grad ridicat.

În multe privinţe, CIA pe vremea aceea prin asemenea proiecte acţiona cam ca British Council, era pe post de finanţator, încerca să ţină sub supraveghere ce se întâmpla dar se poate spune cu certitudine că nu administra până în cel mai mic detaliu aceste proiecte şi exista un grad ridicat de independenţă editorială. Proiecte ca Europa Liberă nu ar fi fost eficiente dacă nu ar fi avut un grad ridicat de independenţă. E important de ştiut că CIA avea grijă să nu amestece, aşa cum se spune, „merele cu perele”.

De exemplu, Radio Europa Liberă nu a fost niciodată folosit pentru spionaj. Finanţarea de către CIA a continuat în anii 50 şi 60 dar la un moment dat a devenit ceva nefezabil în contextul politic intern american din acea vreme iar în 1971 Congresul american a interzis ca Radio Europa Liberă să mai fie finanţat de CIA şi a fost nevoie de un nou mecanism de finanţare, mai întâi finanţare de la Departamentul de Stat, vreo doi ani, apoi de la un organism independent – Comitetul Executiv de Radiodifuziune, aşa că după 1971 CIA nu a mai avut niciun rol. Evident că autorităţile comuniste şi Securitatea nu au crezut asta şi au continuat să caute comploturi ale CIA

Perioada în care Congresul a interzis CIA să mai finanţeze Europa Liberă coincide cu deschiderea în Occident de care se bucura Ceauşescu. În timp ce dictatorul era primit cu braţele deschise în SUA sau Marea Britanie, Securitatea închidea şi hărţuia românii.

Ross Johnson: Politica americană externă şi de securitate era una de încurajare a ceea ce poate fi numit „comunism naţionalist”, de încurajare a oricăror devieri de la politicile sovietice şi de la controlul sovietic.

Aşa că atunci când regimul comunist românesc, întâi sub Gheorghiu Dej apoi sub Ceauşescu a avut poziţii diferite de cel sovietic în multe chestiuni internaţionale, ca relaţiile cu Germani, Israel, aranjamentele din interiorul pactului de la Varşovia, toate acestea erau văzute la Washington ca fiind pozitive şi demne de sprijin.

Una dintre funcţiunile REL în acea vreme era să facă publice şi cunoscute în Estul Europei iniţiativele independente de sovietici ale autorităţilor române pe scena internaţională. La noi la radio numeam „cross-reporting” acel tip de programe şi ştiri destinate Cehoslovaciei sau Poloniei despre aşa numita „deviere românească” de la politica sovietică.

Dar în acelaşi timp, de-a lungul anilor, regimul lui Ceauşescu a devenit în plan intern din ce în ce mai represiv aşa că serviciul românesc al REL avea datoria să adopte o atitudine critică în această privinţă. Nu era întotdeauna posibilă combinarea celor două aspecte fără să apară controverse şi probleme iar de multe ori ambasada americană la Bucureşti nu era prea încântată de tonul critic al programelor REL pentru români.

Până la urmă, în anii 80 lucrurile s-au schimbat în plan internaţional în aşa fel încât aşa numita „deviere românească” nu mai era aşa de importantă aşa că centrală a devenit critica şi abordarea represiunii din plan intern în România.

Am discutat despre rolul Radio Europa Liberă în căderea comunismului. Acest radio emite încă în zone cu regimuri nedemocratice din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală. Pot Europa Liberă şi mass-media occidentale în general să joace acelaşi rol ca în căderea comunismului? De exemplu, Radio Viitorul, o ramură a Europei Libere emite în Iran şi are o mare audienţă.

Ross Johnson: Cu siguranţă mass media independente joacă un rol foarte important. Radio Europa Liberă încă joacă un rol important în Iran, Afganistan, Irak, Pakistan, în toate fostele republici sovietice din Asia Centrală şi Caucaz. Este nevoie în continuare de informare independentă şi am văzut asta în cazul „primăverii arabe” anul acesta. Radio Europa Liberă nu mai are ca în timpul Războiului Rece, monopolul asupra informaţiei independente, alături de posturi ca Vocea Americii.

Acum există o multitudine de canale independente şi mai este rolul important al reţelelor de socializare de pe internet prin care oamenii comunică între ei. Şi televiziunea prin satelit a devenit extrem de importantă.

Toate acestea nu existau în Războiul Rece. Nu mai avem acelaşi public receptiv la mesajele Occidentului cum se întâmpla cu publicul din Estul Europei care dorea să se reconecteze cu restul Europei. Dar, oricum e clar că nu poţi scăpa de un regim autoritar fără informaţii independente.

Au existat controverse legate de prezenţa sau menţionarea dizidenţilor români la Radio Europa Liberă. Au fost voci care au susţinut că publicitatea pe care radioul le-o făcea atrăgea furia Securităţii. Alţii spun că dimpotrivă celebritatea îi proteja.

Ross Johnson: Publicitatea pe care Radio Europa Liberă le-o oferea dizidenţilor din Europa de Est şi din Uniunea Sovietică a jucat un rol nu doar în a face cunoscute opiniile lor dar şi în protejarea lor. Ce ştiu eu de la persoane care au fost hărţuite sau închise de autorităţile comuniste este că erau cu atât mai protejate de regim cu cât era mai cunoscută cauza lor în Vest.

Unii au susţinut că publicitatea aceasta cu cât era mai mare cu atât îi punea mai mult pe dizidenţi în pericol şi că aceste chestiuni trebuiau discutate la nivel informal cu autorităţile comuniste. Dar dizidenţii şi cei care au făcut închisoare spun că se simţeau mai în siguranţă cu cât erau mai cunoscuţi în Occident. Asta nu le rezolva problemele dar le îmbunătăţea situaţia.

La mine în familie se asculta Europa Liberă, dar eu copil fiind nu mai ţin minte decât, muzica. Radio Europa Liberă era mai mult decât un canal de informare, era o fereastră spre normalitatea occidentală.

Ross Johnson: Ideea era ca Europa Liberă să acopere lipsa unor canale naţionale libere şi deci să ofere totul. Da, erau ştiri dar şi programe culturale, istorice, sport, religie şi programe de divertisment, muzică. Era o fereastră nu doar spre ceea ce se întâmpla în realitate în România dar şi spre lume. Cred că în anii 60 aveam muzică 20% din program. Muzica era şi o modalitate de a atrage ascultătorii mai tineri pe principiul că după ce au ascultat muzica poate stau şi ascultă şi comentariile politice.

În timpul Războiului Rece existau două sisteme complet diferite şi de multe ori succesul Occidentului de exemplu era în parte datorat, cel puţin ca imagine, comparaţiei cu Estul comunist. Asta a dat acea soft-power de care s-au bucurat Europa şi SUA şi care acum este tot mai firavă într-o lume în care nu mai există „buni” şi „răi”. De exemplu pentru Orientul Mijlociu, SUA şi Europa nu mai sunt ce erau pentru est-europeni în comunism.

Ross Johnson: Trăim într-o lume mult mai complicată aşa că misiunea de a atrage publicul este mai dificilă şi în multe locuri din lume, există o, să zicem, înclinaţie mai scăzută spre a privi pentru modele spre Vestul Europei, spre SUA. În Estul Europei a existat o idealizare a Occidentului iar lucrurile nu erau aşa de frumoase cum păreau, nu era „cetatea strălucitoare de pe deal” conform descrierii lui Ronald Reagan, dar era o atracţie puternică spre Occident care azi a scăzut.

Acum sunt surse multiple de informare, lumea este mult mai diversificată. Dar încă există setea de informare şi în cazul revoltelor arabe vedem că e vizibilă căutarea surselor independente de informare, bineînţeles că nu toate sunt americane.

Dar de exemplu, în timpul evenimentelor din Egipt o mare audienţă a avut televiziunea prin satelit Ahura care este americană. Deci sursele americane de informare sunt importante, nu ca în vremea Războiului Rece, dar joacă încă un rol.

SUA au alocat fonduri importante pentru proiecte în ţări ca Iranul, similare Europei Libere în timpul Războiului Rece, adică proiecte prin care speră să câştige, şi folosesc expresia americană „inimile şi minţile” populaţiei. Dar rezultatele, spun unii, se cam lasă aşteptate.

Ross Johnson: E nevoie de răbdare până să obţinem un impact al acestor proiecte, să le zicem, „de influenţare”. E drept că Iranul nu a urmat, anul acesta, exemplul statelor arabe din zonă dar sunt numeroase convulsii şi tensiuni în profunzime în Iran, gânditori iranieni independenţi comunică foarte mult între ei.

Cei care nu mai au răbdare şi vor să vadă un Iran democratic ar trebui să îşi aducă aminte cât de mult a durat să apară schimbarea în Estul Europei şi în Uniunea Sovietică. Administraţia Nixon începuse să elimine aproape Radio Europa Liberă, dar din fericire decizia a fost anulată.

De cine vă aduceţi aminte cu afecţiune de la Europa Liberă, serviciul român?

Ross Johnson: În prima perioadă de 3 ani când am lucrat la Europa Liberă, prin anii 60, l-am cunoscut pe Noel Bernard, un director legendar. Să vă povestesc o anecdotă despre el - Ceauşescu merge în vizită într-un sat şi nimeni nu îl recunoaşte, mirat el întreabă „păi cum nu ştiţi cine sunt, doar mă auziţi tot timpul la radio” la care oamenii îi răspund: „Vai domnule Noel Bernard, bun venit în satul nostru!”.

Ross Johnson a fost director al Radio Europa Liberă între 1988 şi 2002. La Bucureşti, Ross Johnson a pledat pentru strângerea de fonduri pentru digitalizarea arhivelor REL.

El a anunţat că este posibil un acord între Institutul Hoover şi IICCMER şi Arhivele Naţionale pentru a aduce la Bucureşti copii ale arhivelor REL.

Arhivele emisiunilor sunt la Institutul Hoover iar arhivele institutului de cercetare afiliat radioului sunt la Budapesta. Pana acum arhive REL au ajuns în Polonia, Ungaria şi Cehia.