Cuişoare

Tot în Insulele Mirodeniilor, adică Insulele Molucce din Indonezia, pe lângă pădurile de arbori de nucşoară, se întind alte păduri, la fel de înmiresmate, cele ale arborilor de cuişoare, înrudiţi cu mirtul.

Mugurii lor se culeg manual, înainte de a se deschide, şi se usucă la soare. În vechea Chină curtenii mestecau câteva cuişoare înainte de a fi primiţi de împărat.

Medicii egipteni, greci şi romani le foloseau în leacuri dezinfectante, antiseptice şi ca anestezic (cum, de altfel, se folosesc şi azi, mai ales împotriva durerilor de măsele) sau ca poţiune magică pentru soţii cam părăsiţi de putere.

Două-trei cuişoarele întregi, singure sau împreună cu o steluţă de anason, puţină scorţişoară, nucşoară şi busuioc, puse în vin, ceai, cafea şi în sucul de portocale, vă fac să simţiţi gustul inefabil al iubirii abia înmugurite.

Cuişorul, mugurul uneia din cele mai parfumate flori, cules chiar înainte de a se deschide, e ca un flaconaş de mir pur; pus în mâncare, îi dă gustul şi mireasma iubirii îmbobocite, adică al iubirii în starea ei cea mai curată.

Cel mai bine de aroma cuişoarelor se impregnează brânza moale, laptele pentru supă, pentru piureul de cartofi, creme şi prăjituri, iaurtul de la micul dejun sau sosurile de mere, tartele, plăcintele si budincile de mere.

Cuişoarele fac de-a dreptul irezistibile: orezul cu stafide şi ulei de măsline, supa de linte cu crutoane şi, ... multe alte feluri pe care le puteţi descoperi voi înşivă, experimentând.

Dacă vreţi ca parfumul primilor fiori ai dragostei să vă umple iatacul, înfigeţi câte cuişoare puteţi într-o portocală nedecojită şi lăsaţi-o undeva cât mai aproape de voi. Efectul este sigur !