Cresonul

Cresonul de grădină (lepidium sativum) şi cresonul de izvor (nasturtium officinale) sunt două ierburi aromatice, aproape atotlecuitoare, înrudite, pe care, însă, n-ar trebui să le confundăm.

Sunt, poate, pe pământ, de la facerea lumii.

Cresonul de izvor trăia, ca şi acum, în sălbăticie, întotdeauna pe lângă ape limpezi, în Europa şi în jumătatea de răsărit a lumii.

Cel cultivat în grădini, cresonul civilizat, era, afro-asiatic. Patria-i se întindea odinioară din Egipt şi Etiopia până în Orientul Mijlociu (Liban, Siria, Iordania, Israel, Turcia, Irak şi Iran) şi până în Asia (Afganistan şi Pakistan).

Creson vine din franceză, cresson, cuvânt ce, fie exprimă o mirare de felul “măi, dar ce repede mai creşte”, fie rezumă un nume ca acesta: “buruiana ce creşte într-o zi cât altele într-un an”.

Francezii, încântaţi de puterea fantastică de germinare a cresonului, l-au botezat aşa de la verbul latinesc crescere, a creşte, pentru că se dezvoltă ca prin farmec, în câteva zile.