Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Constantin Brâncuși omagiat la Editura Casa Radio

Constantin Brâncuși omagiat la Editura Casa Radio
Foto: edituracasaradio.ro

Articol de Radio România, 19 Februarie 2021, 08:41

La 19 februarie 2021, se împlinesc 145 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai puternice, carismatice și dăruite cu geniu personalități artistice românești, sculptorul Constantin Brâncuși.

De Ziua Brâncuși, Editura Casa Radio aduce în atenția publicului un album de colecţie: Imago Mundi – Isvor. Cantemir, Enescu, Brâncuși – o cutie cu 3 CD-uri, fiecare CD fiind dedicat unei personalităţi care a marcat, în epoci diferite, cultura națională și universală.

Cel de-al treilea CD al trilogiei, „Isvor – Constantin Brâncuși”, inspirat din viața și opera marelui sculptor român, este o reconstituire sonoră a lumii lui Brâncuși: de la cea gorjeană, unde s-a născut și format spiritual, la cea pariziană care l-a desăvârșit artistic și cultural. Lucrările ce alcătuiesc programul muzical, semnate de compozitorul Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, sunt inspirate de muzica tradițională oltenească, muzica Mariei Tănase – poate cea mai importantă voce pentru muzica tradițională românească, dar și una dintre marile iubiri ale lui Brâncuși, muzica lui Erik Satie – celebrul compozitor francez, precursor al minimalismului, suprarealismului, muzicii repetitive sau al „théâtre de l’absurde”, interesat de muzica lăutarilor români și bun prieten cu sculptorul român, sau, pur și simplu, lucrări inspirate de opera lui Constantin Brâncuși: Muza adormită, Pasărea în văzduh, Cumințenia pământului, Masa tăcerii, Coloana infinită.

Ansamblul Imago Mundi ne propune prin acest album o reconsiderare a muzicii tradiționale românești din perspectiva compoziției contemporane – un proces de creaţie care include atât recuperarea unui repertoriu, cât şi compoziţie proprie, muzică lăutărească dar şi sound cult.

În trilogia Isvor: Cantemir, Enescu, Brâncuşi sunt cuprinse trei lumi distincte care, o dată reinterpretate, analizate şi recompuse devin parte dintr-o singură identitate – Imago Mundi.

Cu o bogată experiență acumulată de la fondarea în anul 2001, primit cu entuziasm la Viena, Graz, Istanbul, Estoril, Berlin, Bruxelles, Riga, Londra, New York, Salzburg, Belgrad, Budapesta, Bratislava, Tunis sau Granada, precum și în peste 30 de orașe ale României, ansamblul Imago Mundi este compus din șase artiști: Oana Ivașcu (oboi), fondator și coordonator, licențiată a Universității Naționale de Muzică București (UNMB), muzician cu o mare deschidere spre inovație; Daniel Ivașcu (percuție), fondator, licențiat al Universității Naționale de Arte București, artist vizual prin educație și percuționist din pasiune; Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu (compoziție, cobză, chitară), doctor în Muzică, dublu licențiat în Muzică Instrumentală și Compoziție, conferențiar universitar la catedra de chitară a UNMB; Adrian Buciu (flaute), doctor în Muzică, dublu licențiat în Interpretare Instrumentală și Dirijat, prodecan al Facultății de Interpretare Muzicală a UNMB; Ștefan Barbu (vioară), violonist al Orchestrei de Cameră Radio – București, specializat în muzică veche; Andreea Țimiraș (violoncel), doctor în Muzică, profesor de muzică de cameră la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” și cadru didactic asociat la UNMB, specializată în muzică veche și contemporană.

Detalii album: www.edituracasaradio.ro


Albumul poate fi achiziționat, la preț de producător, prin comandă online pe site-ul Editurii Casa Radio: www.edituracasaradio.ro. De asemenea, poate fi achiziționat de la partenerii de distribuție.

(RS)

Târgul de carte Gaudeamus Radio România continuă la Cluj-Napoca
Cultură 10 Aprilie 2025, 18:32

Târgul de carte Gaudeamus Radio România continuă la Cluj-Napoca

Foarte mulți vizitatori sunt tineri, studenți și elevi.

Târgul de carte Gaudeamus Radio România continuă la Cluj-Napoca
Galați: Pelerinaj în sâmbăta dinaintea Floriilor
Cultură 09 Aprilie 2025, 15:23

Galați: Pelerinaj în sâmbăta dinaintea Floriilor

A doua zi, in Duminica Floriilor, arhiepiscopul Dunarii de Jos, Casian, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala...

Galați: Pelerinaj în sâmbăta dinaintea Floriilor
Cluj-Napoca: Târgul Gaudeamus nu înseamnă doar carte, înseamnă și produse multimedia
Cultură 09 Aprilie 2025, 14:42

Cluj-Napoca: Târgul Gaudeamus nu înseamnă doar carte, înseamnă și produse multimedia

Cei care nu reuşesc să ajungă în Piaţa Unirii pot urmări evenimentele găzduite la această ediţie şi pe pagina de internet a...

Cluj-Napoca: Târgul Gaudeamus nu înseamnă doar carte, înseamnă și produse multimedia
Turneul "Muzică clasică pentru copii" începe la Beclean, în judeţul Bistriţa Năsăud
Cultură 07 Aprilie 2025, 18:55

Turneul "Muzică clasică pentru copii" începe la Beclean, în judeţul Bistriţa Năsăud

Aflată la a 3-a ediţie, caravana muzicală are loc în şcoli şi comunităţi din zone rurale sau oraşe mici, acolo unde copiii nu...

Turneul "Muzică clasică pentru copii" începe la Beclean, în judeţul Bistriţa Năsăud
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025
Cultură 06 Aprilie 2025, 17:21

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025

Aprilie 2025 este luna în care proiectul național Caravana Gaudeamus Radio România împlinește 25 de ani.

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2025
Campanie de strângere de fonduri pentru salvarea Casei Memoriale "Dinu Lipatti"
Cultură 05 Aprilie 2025, 13:13

Campanie de strângere de fonduri pentru salvarea Casei Memoriale "Dinu Lipatti"

Imobilul construit în 1902 este înscris în Lista monumentelor istorice și a mai fost scos la licitație și în 2016, dar...

Campanie de strângere de fonduri pentru salvarea Casei Memoriale "Dinu Lipatti"
Ce facem în weekend?
Cultură 05 Aprilie 2025, 12:28

Ce facem în weekend?

Recomandări de la corespondenții Radio România Actualități.

Ce facem în weekend?
Primul bust de copil realizat de Constantin Brâncuși, expus la Muzeul Brukenthal
Cultură 05 Aprilie 2025, 09:22

Primul bust de copil realizat de Constantin Brâncuși, expus la Muzeul Brukenthal

Lucrarea aparține unui colecționar privat din România și până acum a mai fost expusă doar o singură dată la noi în țară.

Primul bust de copil realizat de Constantin Brâncuși, expus la Muzeul Brukenthal