Chimionul sau chimenul sălbatic – ajutorul stomacului

Chimionul sau chimenul sălbatic este fratele chimenului şi unul din verii pătrunjelului.

Tot ajută omenirea, cam de 5000 de ani încoace, în toată Eurasia şi Africa de Nord, să-şi aline stomacul atât de pătimaş şi atât de pătimit.

Iulius Cezar, poate cel mai grijuliu împărat roman cu soldaţii săi, le-a introdus chimionul în meniul de campanie ca să-i ferească de bolile infecţioase şi de pătimirile pe care le-ar fi putut îndura măruntaiele în atâtea războaie.

Seminţele de chimion, pulbere sau întregi, puse în aluatul de pâine şi în cel de cornuri …

… în torturi sau în prăjituri de orice fel …
… în supe, în salatele de crudităţi, în cartofii fierţi la abur cu sos de ceapă ...
… în lintea de toate culorile, dar, mai ales ...
… în supa şi în salata de varză proaspătă, în salata de varză murată şi …
… în pastele de brânză însoţite de mere crude …
… le fac uşor de mistuit şi le dau puterea de a alunga oboseala minţii şi a mădularelor.

Ceaiul de chimion este sfânt pentru stomacul încet-mistuitor, pentru intestinele tulburate, şi, în general, pentru toate suferinţele pântecului femeiesc şi bărbătesc.

Tot infuzia de chimion alină suferinţele laringelui, vindecă bronşita şi le ajută pe mămicile care alăptează să aibă mai mult lapte pentru micuţul lor.

Şi, nu în ultimul rând, trebuie să ştiţi că semincioarele chimionului ţin inima soţului legată de inima soţiei şi invers şi fac neputicioasă orice vrajă ar încerca s-o fure sau orice orbire i-ar face să se rătăcească de casă.

Poţiuni: vin sau lapte fiert cu chimion şi miere.

Remedii: tartine cu unt frecat cu pulbere de chimion şi puţin usturoi sau salată de mere cu nuci şi chimion.