Bouquet Garni şi Herbes de Provence
Opera înaltei chimiidin bucătărie.
Articol de Zenaida Luca-Hac, 26 Noiembrie 2009, 15:05
Buchetul asortat (bouquet garni) şi ierburile de Provenţa (herbes de Provence) sunt două amestecuri de mirodenii la care au ajuns maeştrii bucătăriei franceze tot căutând o formulă în stare să dea savoarea perfectă mâncărurilor calde, adică supelor, ciorbelor, sosurilor şi tocanelor.
În amestecul numit ierburi de Provenţa intră: cimbrul, cimbrişorul, maghiranul, oregano, rozmarinul, busuiocul, asmăţuiul, tarhonul, salvia, dafinul şi feniculul.
Cum se foloseşte ?
Toate aceste mirodenii mărunţite se îndeasă bine într-o legăturică de tifon care, bine legată la gură, se scufundă în oala cu supă sau în cratiţa cu mâncare şi se lasă să fiarbă odată cu ea, ca să-şi lase toate aromele.
Cât despre buchetul asortat, el este un mănunchi făcut din câteva doar din ierburile pomenite – voi le puteţi pune pe cele care vi se potrivesc cel mai mult - plus frunze de ţelină şi de pătrunjel, proaspete sau uscate.
Legat cu aţă albă, el se cufundă în ceaun, printre legume, ca să se vorbească cu ele în timp ce fierbe.
O idee faină este să împachetaţi bucheţelul vrăjit în două frunze de praz şi să-l legaţi cu aţă albă.
Foaia de praz este un filtru viu, foarte fin, care face ca principiile eterice, subtile, ale acestor miresme să se unească, pe îndelete şi deplin, cu principiile vegetale, trupeşti, ale legumelor.
Aceasta este, de fapt, opera "Înaltei Chimii din Bucătărie".
Şi vă este la îndemână.