Blake Shelton - All About Tonight
100% Country din 25 august 2010
26 August 2010, 08:23
„All About Tonight” - aceasta este marea lovitură de top a lui Blake Shelton care intră săptămâna aceasta în Billboard, direct pe locul 1 la single-uri, cu aceasta piesă care îi dă titlul EP-ului intrat și el pe prima poziție în top country albums.
Despre single-ul „All About Tonight”, unul dintre coautorii acestei piese, Rhet Akins, a declarat într-un interviu că ei au dorit să scrie un cântec din care să reiasă clar că nu sunt interesați de ziua de mâine, pentru că „tomorrow” poate să aștepte până „tomorrow” iar „noi suntem interesați de ce se va întâmpla la noapte și bucuroși că a ieșit un cântec bun, un cântec haios, de petrecere, exact așa cum îi stă bine lui Blake Shelton”.
Rubrica 10-20-30 este foarte de bogată în această ediție și chiar îmi face o deosebită plăcere ca în deschiderea ei să vă prezint o piesă extrem de frumoasă cu o formație pe care am admirat-o încă de la înființare, din 1992. Unul dintre membrii fondatori, newyork-ezul Henry Paul (cel din dreapta), împlinește astăzi 61 de ani. Formația se numește Blackhawk iar piesa, Postmarked Birmingham. | |
În continuarea rubricii îl veți asculta pe celebrul Billy Ray Cyrus pentru că azi el împlinește 49 de ani. | |
The Devil Went Down To Georgia este piesa care exact acum 31 de ani devenea primul dintre single-urile formației The Charlie Daniels Band, care intra pe locul 1 în Top-ul Billboard. | |
Și încă o formație de zile mari. Ori Pentru The Nitty Gritty Dirt Band, ziua de azi este mare pentru că în 1984, pe 25 august, intra pe primul loc în Billboard cu Long Hard Road. | |
Și iată că am ajuns și la sărbătorita din final. Jo Dee Messina. Ea împlinește astăzi 40 de ani. |
Play-list-ul ediției:
1. Blake Shelton - All About Tonight
2. Blake Shelton - That Thing We Do
3. Blake Shelton - Draggin' The River
4. BlackHawk - Postmarked Birmingham
5. Billy Ray Cyrus - Achy Breaky Heart
6. The Charlie Daniels Band - The Devil Went Down To Georgia
7. The Nitty Gritty Dirt Band - Long Hard Road
8. Jo Dee Messina – Bye, Bye