Actrița Ilinca Goia despre...
România după 20 de ani
20 Octombrie 2009, 09:06
După 20 de ani de la Revoluție mă descopăr tot la Teatrul Național București dar ăsta e singurul lucru care mă ține vie ca spirit. Teatrul. Altminteri, dacă mă uit în jur la viața politică mai ales dar și la cea socială, cred că lucrurile sunt mult prea departe de așteptările noastre de-atunci. "Noastre" fiind generația noastră care am preluat și am făcut să se întâmple această Revoluție despre care am aflat între timp că nici măcar n-a fost o Revoluție și că, așa cum spuneam, nu a dus unde credeam. Nu a dus la limpezime, la claritate, la cinste, la muncă făcută cu răspundere, cu simțul datoriei. Așa că sunt foarte deziluzionată.