Acţiuni de destabilizare a Basarabiei în primii ani după război

“Directiva Bucureştiului în relaţiile cu Moscova a fost cea potrivit căreia România evidenţia faptul că nu poate avea o altă politică faţă de Rusia Sovietică, decât politica aliaţilor săi. Avea să mai treacă un deceniu până când România să-şi dea seama că această directivă nu mai era valabilă şi că fiecare aliat a avut faţă de guvernul sovietic, politica propriilor sale interese, iar Bucureştiul de fiecare dată s-a trezit depăşit de pragmatismul aliaţilor săi” (dr. Alexandru Murad Mironov în “Relaţii româno-sovietice” , teză de doctorat, Universitatea Bucureşti)

Politica de îndiguire a răspândirii ideilor comuniste sub forma avansului bolşevic prin conceptul de revoluţie mondială a constituit politica de căpătâi a statului român după Unirea din 1918. Un principiu ce se aplica şi asupra Basarabiei, provincie reunificată cu Ţara.

AUDIO: emisiunea "Istorica", ediţia din 24 martie 2014:

Un alt element de la care trebuie pornit atunci cânde se nuanţează atitudinea autorităţilor de la Bucureşti faţă de Basarabia, reacţia autorităţilor administrative româneşti la elementul alogen din regiune, cât şi ezitarea şi neîncrederea la “cântecul de sirenă” venit din Est este poziţia Marilor Puteri invitate să ratifice instrumentele Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920).
Conform deciziei puterilor învingătoare din Primul război mondial, dacă un singur stat nu ratifica actul cu statul aliat şi asociat, documentul nu avea valoare juridică recunoscută.

Franţa şi Marea Britanie au recunoscut unirea Basarabiei cu România, Statele Unite şi Japonia nu l-au ratificat. Italia fascistă l-a ratificat abia în anul 1926.

Inspectorul general al Siguranţei Statului pentru Basarabia, Zaharia Husărescu îşi informa superiorii , dar şi pe oamenii politici răspunzători de soarta provinciei că în primul deceniu de după Unire, instituţia din care făcea parte, a anihilat sute de grupuri de atentatori şi a trimis după gratii patru mii de activişti bolşevici.
În primi doi ani de la încheierea războiului şi reunificarea ţării, activă a fost reţeaua kominternistă formată din ucrainieni, evrei, bulgari, în general alogeni, la care au aderat şi proprietari ruşi de pământuri din Basarabia.

De departe Cristian Racovski s-a “distins” pentru nivelul recrudescenţei atacurilor cu mână armată, uneltirilor, propagandei şi jafurilor care au avut loc în primii ani după Unire, la frontiera româno - sovietică.
Acţiunile de destabilizare a Basarabiei au fost influenţate în tărie şi atitudine şi de ceea ce se petrecea în câmpul politic din Rusia Sovietică, după 1922, în URSS.

Lenin şi Troţky au promovat acţiunile Kominternului, de răspândire a comunismului mondial cu mari investiţii financiare (parte a tezaurului românesc confiscat de fostul aliat în primul război mondial a fost folosit pentru finanţarea unor astfel de operaţiuni întinse pe ani de zile).

După preluarea puterii de către Stalin, URSS şi-a schimbat tactica. A cerut comuniştilor locali în schimbul finanţării consistente să organizeze reţele subterane, ilegale în interiorul ţării, nu doar în Basarabia pentru a convinge populaţia ca la un moment dat, când vor fi întrunite condiţiile prielnice să răstoarne puterea şi să proclame republica sovietică. În acest fel a apărut coloana a V-a sovietică în România.

Contribuţii editoriale : dl. acad.dr. ing. Gleb Drăgan* cu o experienţă personală dramatică ca parte a calvarului basarabean pricinuit de raptul teritorial sovietic din vara anului 1940. Un interviu de Mirela Băzăvan**

* La doi ani de la unirea Basarabiei cu România, în iulie 1920, în familia învăţătorilor Haralambie şi Alexandra Draganov din
Tătar-Copceac, judeţul Cahul, se năşteau gemenii Gleb şi Boris.

Mai târziu au avut o soră, Valentina. Ulterior, familia s-a mutat în orasul Comrat şi în 1936, la Tighina.

Trei ani mai târziu, Gleb şi Boris erau admişi ca studenţi la Facultatea de Electromecanică a Şcolii Politehnice din Timişoara. După ocuparea Basarabiei de trupele sovietice, tinerii au plecat să studieze la Odessa. În iunie 1941, întorcându-se în casa părintească din Tighina, Gleb a aflat că parinţii săiau fost deportaţi în Siberia. Mai târziu, a descoperit că şi fratele său fusese ridicat şi trimis în Afganistan.

În iulie 1941, după eliberarea Basarabiei de către armata română, ca student refugiat la Timişoara, Gleb Drăgan a absolvit facultatea ca şef de promoţie cu menţiunea "Magna cum Laude".

Abia în 1957 s-a reîntâlnit cu părinţii şi fratele său geamăn.

Azi, în vârstă de 94 ani, academicianul Gleb Dragan povesteşte cu emoţie şi mândrie despre Boris, devenit profesor universitar şi academician la Kiev,în Ucraina, dar şi despre domeniul Tehnicii Tensiunilor Înalte (TTI), căruia i-a dedicat o intensă activitate de cercetare ştiinţifică.

**AUDIO: interviu realizat de Mirela Băzăvan

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit de la adresa: http://www.romania-actualitati.ro/Podcast/istorica/4

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.