Ascultă Radio România Actualitaţi Live

135 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi

Unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, Constantin Brâncuşi, a fost omagiat sâmbătă în România. Motorul de căutare Google şi-a schimbat logoul cu şapte lucrări realizate de marele sculptor.

Constantin Brâncuşi.

Articol de Ionuţ Dragu, 19 Februarie 2011, 15:41

Aproximativ 40 de persoane au format un cerc uman simbolic în memoria lui Constantin Brâncuşi, sâmbătă, în faţa Ateneului Român din Bucureşti, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la naşterea celebrului sculptor.

Cercul "Constantin Brâncuşi" a fost un demers iniţiat de Laurian Stănchescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Printre cei care au venit să îl sărbătorească pe Constantin Brâncuşi s-a numărat şi Varujan Vosganian, prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, dar şi elevi, studenţi, profesori şi iubitori ai operei brâncuşiene.

Cei prezenţi au purtat pancarte pe care erau scrise texte precum "Cultura, inima unui popor", "Cultura, arma care nu ucide", "Pe urmele lui Brâncuşi", "Cultura, speranţa omenirii", "Fără cultură nu exişti" şi "Existăm numai prin cultură".

De asemenea, persoanele prezente la manifestare au format un cerc simbolic, ţinându-se de mâini câteva minute, în memoria lui Constantin Brâncuşi.

Scriitorul Laurian Stănchescu a spus, în cadrul evenimentului, că aniversarea lui Brâncuşi este "total ignorată" în România.

"Este inacceptabil ca un artist de o asemenea dimensiune culturală să fie sărbătorit în toată lumea, dar la el acasă să fie total ignorat", a precizat Laurian Stănchescu.

Pe de altă parte, Varujan Vosganian a spus că doar cultura dă continuitate unei societăţi.

Varujan Vosganian a declarat că în perioade tulburi, "în care lucrurile se petrec mai repede decât oamenii au capacitatea să înţeleagă, "se uită faptul că tranziţia asta este cu adevărat un fenomen cultural, şi nu economic şi politic.

Google îl omagiază pe Constantin Brâncuşi

Şi motorul de cautare Google sărbătoreşte cei 135 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi.

Logoul de sâmbătă al motorului de căutare Google este alcătuit din lucrări realizate de celebrul sculptor, printre care "Domnişoara Pogany" şi "Sărutul".

Logoul Google cuprinde în total şapte lucrări realizate de Constantin Brâncuşi.

--fb1

Astfel, alături de "Domnişoara Pogany" şi "Sărutul", logoul prin care Google îl celebrează pe sculptorul român cuprinde şi imagini ale lucrărilor "Muza adormită în bronz", "Pasăre în spaţiu", "Nou-născut", "Prometeu" şi "Leda".

Constantin Brâncuşi a fost un sculptor român cu contribuţii majore la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană.

Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.

Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor.

Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi.

Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.

Audio: "Amprenta lui Brâncuşi" este radio-documentarul artistic pe care i-l dedică la Radio România Actualităţi Mihaela Helmis împreună cu sculptoriţa Zoe Pop de la Muzeul National de Artă al României, omul de cultură Serge Fauchereau şi arhitectul Dorin Ştefan.

Obiecte personale ale lui Brâncuşi, scoase la licitaţie
Cultură 29 Noiembrie 2010, 18:37

Obiecte personale ale lui Brâncuşi, scoase la licitaţie

La Paris va fi organizată o licitaţie ce conţine o colecţie de piese şi obiecte personale ce au aparţinut sculptorului...

Obiecte personale ale lui Brâncuşi, scoase la licitaţie
Creştinii ortodocşi şi catolici sunt în Joia Mare
Cultură 17 Aprilie 2025, 10:22

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt în Joia Mare

Conform Evangheliilor, Iisus Hristos a instituit în această zi Sfânta Liturghie, s-a smerit spălând picioarele ucenicilor şi...

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt în Joia Mare
Liturghie solemnă la Catedrala Patriarhală
Cultură 17 Aprilie 2025, 07:36

Liturghie solemnă la Catedrala Patriarhală

Ierarhii ortodocşi români participă, în Joia Mare, la o Liturghie solemnă oficiată în aer liber, pe altarul de vară al...

Liturghie solemnă la Catedrala Patriarhală
Gala Premiilor Radio România Cultural
Cultură 17 Aprilie 2025, 07:30

Gala Premiilor Radio România Cultural

Au primit premii, printre alţii, actriţa Raluca Aprodu, pictorul Adrian Ghenie, poeta Ştefania Mihalache şi prozatorul George...

Gala Premiilor Radio România Cultural
Gala Premiilor Radio România Cultural, la Sala Radio
Cultură 16 Aprilie 2025, 18:36

Gala Premiilor Radio România Cultural, la Sala Radio

Simona Strungaru, dirijoarea Big Band-ului Radio despre concertul susţinut la Gala Premiilor Radio România Cultural.

Gala Premiilor Radio România Cultural, la Sala Radio
Conferință de închidere a programului RO-Cultura
Cultură 16 Aprilie 2025, 17:27

Conferință de închidere a programului RO-Cultura

Programul RO-Cultura este finanțat prin granturile Spațiului Economic European.

Conferință de închidere a programului RO-Cultura
Concert dedicat sărbătorii pascale în Joia Mare, la Sala Radio
Cultură 16 Aprilie 2025, 07:50

Concert dedicat sărbătorii pascale în Joia Mare, la Sala Radio

Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio vor susţine un concert dedicat sărbătorii pascale, "Requiem german" de Brams.

Concert dedicat sărbătorii pascale în Joia Mare, la Sala Radio
Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio - Concert dedicat sărbătorii pascale
Cultură 15 Aprilie 2025, 22:36

Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio - Concert dedicat sărbătorii pascale

Evenimentul va avea loc în Joia Mare, la Sala Radio.

Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio - Concert dedicat sărbătorii pascale