100 de ani de presă românească. 90 de ani de Radio România

AUDIO: Ediţie specială: Masa rotundă cu tema "100 de ani de presă românească. 90 de ani de Radio România". Realizator: Dan Preda.

Realizator: Dan Preda - Bună ziua tuturor, de aici, de la standul "România Centenar", iată, avem un astfel de stand, într-un astfel de moment era absolut necesar şi dezbaterea de astăzi, la care vă mulţumim că aţi venit. E important să ştiţi de la bun început că această dezbatere la care avem oaspeţi de mare calibru se transmite în direct la RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI. Aş vrea să informez şi publicul nostru ascultător care nu este, din păcate, aici, să vadă că în acest moment, la cea de-a doua zi a acestui foarte important târg de carte organizat de RADIO ROMÂNIA, probabil singurul din lume organizat de un post de radio, avem privitori, avem ascultători, de la cei mai mici - iată, în stânga mea este un grup de elevi de, ştiu şi eu, maximum zece ani, până la persoane în vârstă, seniori de peste 90 de ani, care sunt undeva în dreapta mea. Le mulţumesc tuturor pentru prezenţă şi să vă fac cunoştinţă cu invitaţii noştri de astăzi. În stânga mea se află dl Ion Cristoiu, care a acceptat să fie co-moderator la această dezbatere. Dânsul spune foarte frumos: "mâna a doua". Nu o să fie mâna a doua, Ion Cristoiu nu poate fi niciodată mâna a doua. Un ziarist, un creator de presă, scriitor, 70 de ani şi 51 de ani de presă. Maestre, vă mulţumesc că sunteţi aici! De asemenea, în dreapta mea se află dl Marian Petcu, profesor la Facultatea de Jurnalism în cadrul Universităţii Bucureşti şi coordonatorul lucrării "Istoria jurnalismului din România". Vă mulţumesc, dle profesor!
Marian Petcu: Vă mulţumesc pentru invitaţie!
Realizator: Un alt profesor, dl Radu Bâlbâie, profesor de media, fost director al Direcţiei de Informare şi Relaţii Publice a Ministerului Apărării Naţionale. Dle Bâlbâie, vă mulţumesc că sunteţi aici!
Radu Bâlbâie: Vă mulţumesc!
Realizator: Şi, în fine, last but not least, dragul nostru Titus Vâjeu, om de radio, publicist, poet, traducător, profesor de comunicare. Dragă Titus, mulţumesc mult că suntem împreună şi astăzi, aici, la această discuţie amicală despre Radio şi despre presă.
Titus Vâjeu: Îţi mulţumesc, Dan Preda, dar să nu îl uităm pe preşedintele director general al instituţiei voastre.
Realizator: Dl Georgică Severin este unul dintre primii noştri ascultători la această dezbatere şi îi mulţumim pentru prezenţă. De asemenea, vreau să anunţ că ar trebui să apară din moment în moment şi doamna Daniela Zeca Budura, un jurnalist TVR şi profesor, de asemenea, la Facultatea de Jurnalism de la Universitate. Traficul din Bucureşti este responsabilul pentru care în momentul acesta nu se află aici. Aşadar, titlul acestei discuţii, la care vă invităm să fiţi nu numai martori, ci şi intervenienţi, dacă vă place subiectul, este "100 de ani de presă românească. 90 de ani de Radio România". De ce 100 de ani de presă românească? Pentru că probabil că presa românească a renăscut după /Primul/ Război Mondial. După 1918, practic, presa românească s-a rescris, a reînviat, publicaţiile de dinainte de război au reînviat şi alături de ele au apărut o serie de mari publicaţii, cei mai mari oameni de cultură şi-au scris numele, şi-au văzut numele tipărite şi au direcţionat şi dirijat societatea românească, care trecea atunci prin febra creaţiei unui nou suflu. 90 de ani de radio, e firesc, pentru că tocmai am sărbătorit 90 de ani, la 1 decembrie, de când instituţia care, iată, a generat şi acest târg există aici, în România. Domnule Cristoiu, o să fac public faptul pentru care sunteţi gazdă la această discuţie despre radio, pentru că sunteţi unul dintre cei mai mari ascultători de radio din câţi cunosc. Dumneavoastră îmi spuneaţi că aveţi practic în fiecare cameră din casă câte un post de radio. De ce vă place să ascultaţi Radio România Actualităţi?

Ion Cristoiu: Întrebarea e corectă. Deci Radio România Actualităţi ascult. Nu ascult radio în general. Îmi pare rău pentru colegii mei, dar foarte multe din FM-uri sunt nişte radiouri de hlizeală. Radio România Actualităţi, şi mai ales în ultimul timp, are o uriaşă contribuţie la presa românească prin faptul că se ocupă mult prin corespondenţi, şi-a îmbogăţit numărul de corespondenţi, de România de dincolo de Chitila. Marea problemă a presei româneşti şi a televiziunilor de ştiri este că reduce România la, cu centrul Bucureştiului şi fiecare, din cauza asta, problemele României se reduc la ce a scris X pe Facebook şi ce i-a răspuns Y în parlament. Oare Radio România Actualtităţi, am aflat, a avut o politică de a avea corespondenţi. Îi spuneam şi domnului Dan Preda înainte de intervenţia aceasta, de această emisiune, că am remarcat, ca să vedeţi ce bun radio ascultător sunt, că în emisiunile de ştiri sunt foarte multe corespondenţe din ţară. Eu dacă aş fi la guvernare, ceea ce nu e cazul, aş asculta, chiar aş înregistra multe din aceste corespondenţe, pentru că ele dau seamă de România reală şi problemele României reale pe care le arată aceşti corespondenţi sunt altele decât, repet, bătăliile politice. Nu... Sunt co-moderator, nu o să ţin un discurs. Un singur lucru vreau să spun. Ar fi interesant, la un moment dat, de făcut, de scos o carte despre radioul, ca instituţie de presă. Să nu uităm că până la apariţia televiziunii presa era făcută de marile trusturi de presă şi în perioada interbelică era presa scrisă, chiar şi după 23 august tot presa scrisă a fost şi singurul concurent din altă parte a presei a fost Radioul Public. Întâmplător am ascultat chiar primul epispd din acel sitcom despre istoria radioului şi e foarte interresant că ascultându-l îţi dai seama că ar trebui să scriem istoria mijloacelor radioului, cât de la început era radioul, când trebuia să transmită. Am auzit în acel sitcom parada militară, parada de unire de la Alba Iulia, deci /.../. Cred că ar trebui să studiem şi mijloacele pe care le foloseşte radioul, pentru că în timp ce la televiziune se spune despre cineva că trece sau nu trece sticla, dincoace trebuie să treacă vocea. Un lucru fundamental şi foarte important, şi aici vreau să închei, radioul trebuie să îl facă pe ascultător să imagineze ceea ce aude. Teatrul la microfon este unul din aceste exemple, teatrul la microfon reuşeşte, deşi am înţeles că sunt câţiva inşi, acolo, într-un studiou care, când vor să arate că curge apa, au ei nişte mijloace tehnice, nu, nu e nicio apă, reuşeşte să recreeze pentru ascultător un întreg univers, ca şi cum ar fi văzut pe scenă. O să vedem ce spun specialiştii, că în calitate de co-moderator am zis lucrurile acestea.

Realizator: Mulţumesc foarte mult domnului Cristoiu! Deci, momentul 1928 în această perioadă a presei interbelice a reprezentat cu siguranţă un pas înainte, un pas hotărâtor, aş spune, pentru presa vremii, când profesorul Hurmuzescu, nu, interesant, că acest creator al radioului a fost un fizician şi un om de cultură, în acelaşi timp. Deci, 1928, anul când, în perioada interbelică, radioul a dat un nou avânt, aş spune, presei din această perioadă. Domnule profesor Petcu, ce credeţi că a însemnat acest moment în evoluţia presei.

Marian Petcu: A fost o revoluţie, evident, pentru că tehnologiile permiteau ceea ce nu permiseseră până atunci, transmiterea de mesaje la distanţe. Radioul, să ne înţelegem, este una dintre cele mai mari instituţii culturale ale României, unul dintre cele mai puterncie branduri. Chiar dacă au fost fluctuaţii de audienţă şi probabil că vor mai fi, rămâne acolo unde îl ştim cu toţii şi unde îl dorim cu toţii. În 1928, deci după ce... Dar asta s-a întâmplat şi cu alte invenţii... După ce Armata şi-a dat seama că îi poate da o utilizare civilă acestei tehnologii de transmitere de unde hertziene, au loc, timid, investiţii în radio. Radioul nostru se naşte cenzurat şi fiscalizat, să ne înţelegem. Adică, excesul de prudenţă al autorităţilor din acele vremuri ca nu cumva prin aparatele de radio să se poată face spionaj, să se colporteze zvonuri, etc, a făcut de-aşa manieră încât să fii posesorul unui aparat de radio era o mare ispravă. Îţi trebuia şi un certificat de moralitate, trebuia să plăteşti nişte impozite serioase, nu oricine şi le permitea. Este motivul pentru care...

Realizator: Nemaivorbind că însăşi achiziţia unui aparat era o aventură.

Marian Petcu/: Era o aventură, motiv pentru care se dezvoltă o activitate foarte interesantă, îi zicem noi bricolaj astăzi.

Ion Cristoiu: Era o mare problemă, erau scumpe galenele .../ : Da, era o activitate ilegală. Imaginaţi-vă, posesorul unui restaurant, de exemplu, nu putea să deţină un aparat de radio decât după ce plătea nişte sume din ce în ce mai... Sau un fotograf ambulant nu putea să deţină un aparat de radio decât dacă plătea în fiecare localitate un impozit. Apropo de cărţi, ce spunea dl Cristoiu, merită să avem şi o carte despre evoluţia fiscală a radioului şi o alta despre cenzura radiofonică, pentru că ea a fost o constantă a evoluţiei radioului.

Realizator: Interesant ce spuneţi şi aici o să-i dau cuvântul domnului profesor Bâlbâie, care cu siguranţă va dezvolta acest subiect, însă aş vrea să adaug că Radioul s-a dezvoltat ca instituţie publică, iar la facerea sa financiară, ca să mă refer la asta, au contribuit câteva bănci private şi în primul rând Banca Naţională a României. Iar profesorul Hurmuzescu cred că a fost un mare vizionar atunci când, după mari eforturi, a reuşit să creeze acest mijloc de comunicare, pentru că în prima emisiune, din 1 noiembrie la ora 17, spunea nişte vorbe absolut memorabile: "Să nu se creadă că radiofonia este o chestie numai de distracţie. Radiofonia este de o mare importanţă socială pentru răspândirea culturii şi pentru unificarea sufletelor. Că se poate adresa la o lume întreagă, pâtrunzând în coliba cea mai răzleaţă a săteanului". Foarte interesant. Şi iată că, la numai trei ani, apare şi prima emisiune dedicată armatei: "Ora străjerului". Ce înseamnă asta, domnule Bâlbâie?

Ion Cristoiu: O secundă.

Realizator: Vă rog. Ion Cristoiu: Trebuie să înţeleagă dragii ascultători, şi din ce spunea dl Petcu, că Radioul în limba română a fost după apariţia radiofoniei; că a fost o mare presiune din partea oamenilor de cultură... Iniţial, oamenii ascultau la galene Viena, Londra... Şi au început o presiune: hai să ascultăm şi Radio România. Deci Radio România, postul de radio, a urmat introducerii radiofoniei, multe din acele galene erau ilegale, în sensul că erau taxele foarte mari. Înţelegeţi? Deci a fost şi o presiune, am urmărit-o, a oamenilor de cultură, care voiau să audă şi ceva în româneşte. Pentru că aici era o foarte mare problemă, auzeau Viena, erau emoţionaţi, dar voiau să audă şi în limba română.

Realizator: O dovadă de sincronism, pentru că, să nu uităm, radioul românesc a fost creat la puţină vreme după ce în Europa au apărut primele instituţii de radio.

Radu Bâlbâie: Aşa este, aşa este... Realizator: Domnule Bâlbâie, vă rog!

Radu Bâlbâie: ... şi înainte de toate aş vrea să fac câteva precizări. Aş vrea întâi şi întâi să mă refer la faptul că în 1928 presa română era la maturitate. Suntem la o sută de ani de la apariţia primei publicaţii. Prima publicaţie a domnului Asachi, a domnului Heliade Rădulescu...

Realizator: Heliade Rădulescu.

Radu Bâlbâie: ... apare în aprilie...

Realizator: "Curierul Românesc".

Radu Bâlbâie: ... "Curierul Românesc" în aprilie 1829. La 1 iunie apare "Albina Românească" a lui Asachi la Iaşi. Deci suntem la o sută de ani de la primele publicaţii în limba română...

Realizator: În limba română pentru că?

Radu Bâlbâie: ... ale unor proprietari români cu aprobare luată de la Kiseleff cu tot tacâmul.

Realizator: La 1780 era "Courier de la Moldavie", dacă nu mă înşel.

Radu Bâlbâie: Este "Courier de la Moldavie" care e scos de Potemkin. Este un ziar în franceză al armatei ruseşti de ocupaţie în momentul respectiv, dar nu e considerată o publicaţie românească. În schimb, este important să vedem că în aceşti o sută de ani am trecut cam prin toate etapele profesionalizării presei, fiindcă deja la 1928 avem gazetari care exercită această chestiune ca profesie nu ca pe o pasiune, nu ca pe o datorie culturală, cum o fac primii gazetari ai momentului. În al doilea rând, să observăm că avem tipografii şi case de editură uriaşe, cum ar fi, de pildă, trustul Universul sau trustul Adevărul, care au tipografii şi mijloace de tipar absolut moderne, absolut compatibile cu ce este în Europa în momentul respectiv, că după 1860 în mod deosebit avem de-a face cu o presă magazin cu reviste şi cu publicaţii specializate şi o diversificare a presei absolut la fel ca în toate ţările europene. Şi aceasta este o chestiune importantă. Gândiţi-vă că ziarele în 1928 au tiraje consistente, au un public deja fidelizat, ajung chiar şi în oraşele mici şi uşor, uşor încep să pătrundă la ţară. Şi se mai întâmplă o chestie minunată. Gândiţi-vă că aceste lucruri se întâmplă într-un an, în '28, într-un an în care România nu e foarte fericită, nu e fericită economic, fiindcă are datorii de război uriaşe, nu e fericită economic fiindcă nu reuşeşte împrumuturi şi cu chiu, cu vai, ţineţi minte afacerea împrumutului, e nefericită deoarece se confruntă cu o criză politică şi din această perspectivă aceasta consumă o teribilă resursă a dezbaterilor, dar iată că în '26 deja avem prima lege a societăţii, a Agenţiei Rador. Este o societate mixtă, în care statul are capital. Sunteţi continuatorii tradiţiei Agenţiei Rador prin Agenţia Rador a Societăţii Române de Radiodifuziune. Este prima agenţie românească, fiindcă până atunci au fost sucursale ale agenţiilor străine şi fel de fel de alte firme.

Radu Bâlbâie: RADOR este un alt exemplu extraordinar de consolidare a presei şi de consolidare a tuturor formelor, a tuturor întreprinderilor de presă. Apariţia radioului se întâmplă, spuneam, într-un moment fericit, de pildă, pentru cultura română, fiindcă şi de aceea radioul este legat foarte mult nu numai de informaţie, dar şi de cultură şi de educaţie. M-aş gândi că...
-: practic nu a existat om de cultură şi mare gânditor să nu se fi exprimat, să nu i se fi auzit vocea la radio.
Radu Bâlbâie: M-aş gândi nu numai la Universitatea Radio, m-aş gândi nu numai la sfaturi pe întuneric, m-aş gândi la foarte multe lucruri în această privinţă, dar cred că despre asta, domnul Titus Vâjeu, un mare om de radio, unul dintre cei mai publicişti colegi ai noştri ar putea să ne spună foarte mult, deci domnul Vâjeu, ce a însemnat sau ce înseamnă cultura care, sigur, este misiune publică pentru postul naţional de radio, dovadă, iată, ne aflăm la un târg de carte, o minunăţie de târg de carte creat de Radio România, suntem înaintea a două evenimente mari pe care le pregăteşte, RadiRo este un concert al formaţiilor de radio care va avea loc în curând, deci un sitcom de care vorbea maestrul Cristoiu pe care l-am pus în difuzare de două săptămâni şi cred că radioul continuă să facă datoria din acest punct de vedere. Cum a fost la început?
Titus Vâjeu: Deci îmi propuneţi să ne întoarcem în după amiaza zilei de 1 noiembrie 1928, când s-a auzit prima dată în eter acest semnal "Alo, aici, Bucureşti, România!". Sigur că acestg moment reprezintă o etapă în consolidarea civilizaţiei româneşti, o civilizaţie care dacă e să ne luăm după cărţile lui Eugen Lovinescu apărute în epocă, era deja o civilizaţie cu aspiraţii extrem de generoase, ori radioul care vine ca o invenţie tehnică pe care acest profesor al şcolii Politehnice care a fost Dragomir Hurmuzescu şi despre care toţi aţi vorbit atât de frumos şi pe bună dreptate, încercase el încă din anii 1915-1916 în laboratorul lui de la Băneasa, de aici, de la câţiva paşi, să obţină transmiterea semnalului, a izbutit după încercări succesive deci abia în 1928 să constituie această societate de difuziune radiofonică, cum s-a chemat iniţial instituţia şi să aducă în cuprinsul ei câteva dintre cele mai importante valori ale momentului. Aseară, cineva m-a întrebat de ce la intrarea în radio unde sunt fotografiile preşedinţilor radioului sunt foarte mulţi academicieni, scriitori importanţi în prima etapă şi în a doua mai puţin cunoscuţi şi am spus Radioul le dă şansa de a deveni şi ei academicieni. Sigur că depinde de ei. Dar această funcţie culturală a Radioului a fost păstrată chiar şi după război, să nu uităm că în redacţiile Radioului chiar în plină desfăşurare a epocii pro-cultiste şi aici Ion Cristoiu ne poate spune lucruri extrem de interesante, pentru că a studiat profund epoca, au fost nişte oameni precum profesorul Păcurariu, precum Alexandru Balaci, precum Octavian Paler, care şi-a început activitatea la secţia agrară a Radioului, un lucru mai puţin cunoscut, dar cultura a fost obiectivul principal al acestei instituţii şi îmi amintesc că om copilăria mea şi în copilăria domnului Cristoiu, când eram învăţaţi că toate descoperirile tehnice s-au produs în Uniunea Sovietică, a fost lansată şi ideea că Radioul a fost descoperit de Alexandru Popov. Alexandru Popov, al cărui nume l-a purtat şi strada Nuferilor, la un moment dat şi care fusese un inginer cu merite reale în electromagnetică, nu fusese însă descoperitorul acestei mari invenţii. Ea îi aparţine contelui Guillermo Marconi şi bineînţeles că românii au scos imediat un banc: "Ştiţi cum a descoperit Popov Radioul? - În dulapul doamnei Marconi!". Sigur că Radioul poate oferi şi astfel de momente de destindere, aşa cum a oferit prin emisiunile de divertisment ale sale, dar cred că primul ...
Realizator: Cine nu a ascultat Unda Veselă la Radio?
Titus Vâjeu: Cine nu a ascultat teatrul radiofonic? Cine nu a ascultat atâtea şi atâtea emisiuni extraordinare care ne-au modelat într-un fel şi care ne-au format din punct de vedere intelectual, cred, pe mulţu dintre noi. Nu ştiu dacă Radioul îşi mai păstrează acum aceeaşi vitalitate, pentru că este obligat, prin diversificarea activităţii, să corespundă foarte multor comandamente. La un moment dat, când am văzut că postul de radio România Cultural îşi schimbă, ca să spun aşa, îşi modifică profilul, renunţând la nişte emisiuni de tradiţie precum Dicţionarul de Literatură Universală, ca să dau un exemplu.

Ediţie specială: Masa rotundă cu tema "100 de ani de presă românească. 90 de ani de Radio România" - VII Titus Vijeu: Da, ei acum l-am întrebat pe preşedintele de atunci al Radioului ce are de gând să facă şi mi-a spus, mi-a dat un răspuns care m-a întristat, deşi el era un băiat foarte simpatic şi mai tânăr decât mine la data aceea, deci care trebuia să privească în viitor. Toţi ascultătorii voştri de la Radio România Cultural încap în două scări de bloc. Eu cred că dacă există două scări de bloc ale elitei trebuie să le ocrotim în continuare şi să facem trei scări de bloc, să facem un cartier şi aşa mai departe. Este o lume care a început, cum spuneam, în acea zi de 1 noiembrie 1928 şi pe acest ecran al timpului au apărut, rând pe rând, personalităţi excepţionale. Să nu uităm, Perpessicius este cel care a susţinut timp de mai bine de un deceniu cronica literară. Doctorul Ion Cantacuzino - nu este vorba despre microbiologul şi de doctorul Ion Cantacuzino istoric al artelor - a fost cel care a susţinut cronica cinematografică. Sunt nişte lucruri excepţionale în tezautul ăsta al Radioului şi poate că este un bun prilej acum, dle preşedinte, să ne gândim să reedităm măcar Istoria aceea a regretatului Eugen Denize, o Istorie a Societăţii Române de Radiodifuziune şi să îi asigurăm difuzarea, iată, a sosit şi Daniela Zeca Buzura, să o invităm aici alături de noi, şi să ne bucurăm că Radioul există, că Radioul aspiră la o longevitate la care îi dau dreptul realizările sale de până acum. ealizator: Mă bucur mult pentru că aţi adus în discuţie atâţia oameni de cultură nemaipomeniţi şi care au dat valoare acestei instituţii şi continuă să dea valoare Fonotecii de Aur pe care Radioul o deţine, mă bucur că a sosit şi doamna Daniela Zeca Buzura, colega mea, o spun aşa cu oarecare strângere de inimă pentru că vedeţi, timpul se depune preferenţial, nici nu aş zice că dânsa a fost colegă cu mine de facultate, ci eu întâmplător am trecut mai devreme prin şcoală. Doamnă, vorbim despre Radio, vorbim despre presă. Cum vi se pare Radioul la 90 de ani? Cât este de tânără? Cât este de bătrân? Şi cât de mult reuşim să ne apropiem de publicul ăsta tânăr pe care îl văd foarte interesat de carte, de ceea ce este minunat, aici, la târg. aniela Zeca Buzura: Întâi de toate, bună ziua tuturor, îmi pare rău că aşa din circumstanţe independente de mine am ajuns la spartul târgului, nu? Trec peste cochetăria cu patina timpului, mă fac că nu am auzit-o şi La Mulţi Ani Radioului! Sunt bucuroasă că la prima sută a României 90 sunt ai Radioului, iar eu sunt contemporană cu ambele evenimente şi acum pot să vă spun foarte pe repede că am o perspectivă dublă: una din partea chiar a tinerilor studenţi de la Universitatea Bucureşti, o împărtăşesc cu dl profesor Marian Petcu pentru că suntem la aceeaşi catedră şi că nu cred că ne uităm adesea printr-o lentilă comună şi nu în ultimul rând sper că mai am în mine iubirea veche pentru Radioul de la care am pornit înaintea Televiziunii şi cred că putem să fim optimişti, deşi am numărat 90 de ani de Radio şi bine facem, pentru că tinerii se uită la Radio mai nou sau cel puţin la Radio România, pentru că mulţi sunt ai FM-urilor şi cu atât mai mult pot face comparaţie şi consideră că Radio România este un medium de cursă lungă, de drum lung. Am auzit asta cu bucurie din partea lor şi am fost tentată să îi cred şi să iau declaraţia mai mult decât un simplu entuziasm, pentru că tocmai au, exact cum ziceam mai devreme, puterea de a compara cu alţii Radioul, cu alte radiouri recente sau mai puţin recente. ealizator: Pentru că mai avem doar trei minute, am să te rog să începi să răspunzi tu la o întrebare pe care o adresez tuturor invitaţilor. Cât de actual mai este Radioul acesta mare tradiţional şi iată, vechi de 90 de ani, în contextul presei de astăzi, în câteva cuvinte. Mai este sau nu?

Ediţie specială: Masa rotundă cu tema "100 de ani de presă românească. 90 de ani de Radio România" - VIII Daniela Zecca Buzura: Hai să răspund aşa, pentru că am puţin timp. Radioul şi Televiziunea Română au avut iniţial un model francez de instituire şi funcţionare. Uitaţi-vă acum, cu toţii să ne uităm la ce face Macron în Franţa cu noua întoarcere prin Legea învăţământului recent promulgată, întoarcere clară la valorile care contează şi la clasicismul pus în formă nouă. Şi atunci, dacă la ei funcţionează şi se pare că dă roade bune, şi la noi asta asta ar trebui să fie a doua oară un model, cumva ajustat ca pentru România şi să nu ne temem că suntem vechi, că nu suntem. Cum zicea Carp, cu puţină vreme în urmă, nu aşa de mult, e un secol, să nu schimbăm neapărat ceea ce nu trebuie schimbat. ealizator: Mersi. Domnul Bîlbîie? adu Bîlbîie: Sigur, Radioul a fost şi rămâne un pilon de stabilitate. A fost şi rămâne un element esenţial în constelaţia valorilor româneşti. Gândiţi-vă la un simplu fapt. Ce a însemnat Radioul pentru România? Când la 23 August '44, Majestea Sa hotărâşte să schimbe cursul armelor, întrebuinţează microfonul postului de radio, şi aceasta spune enorm de mult ce înseamnă Radioul pentru români şi ce a însemnat Radioul în istoria românilor şi sigur va însemna în continuare, deoarece oameni tineri duc mai departe aceeaşi constelaţie de valori. ealizator: Mulţumesc foarte mult. Domnul profesor Petcu. arian Petcu: Părerea mea este că nu trebuie să umblaţi prea mult la meniu, ci la tehnologie, adică există o audienţă fidelă pentru acest tip de conţinut. Prin urmare, eu văd Radioul public aşezat bine pe oferta de media şi în următoarea sută de ani. ealizator: Sunt de acord cu ce spuneţi. Maestre, vă las să închideţi această dezbatere radio. Ea va putea continua şi după ce închidem discuţia la Radio prin întrebările eventuale puse de ascultătorii noştri distinşi, care se află aici. Maestre, vă rog. on Cristoiu: S-ar putea înţelege că Radioul a avut numai un rol cultural. Într-un spot publicitar, la aniversarea Radioului, apare la un moment dat o voce care spune: 'Lăsaţi aparatele de radio deschise'. Deci, este vorba de rolul pe care l-a avut Radioul în crearea breakinews-ului. Deci, până la apariţia televiziunilor de ştiri, Radioul era singurul care putea să facă breakinews în timp real. Ce înseamnă "Lăsaţi aparatele de radio deschise"? Însemna că prin Radio se transmitea un comunicat foarte important./